Dinamo nu a reușit să se impună la Târgu Jiu, deși a condus cu 2-1 și a jucat aproape 30 de minute în superioritate numerică.
Ionel Dănciulescu, cel care a egalat situația pe tabela de marcaj la unu, era vizibil dezamăgit de rezultatul obținut de echipa sa, fiind de părere că Dinamo a câștigat un punct în cele din urmă.
„E supărare mare la noi. Felicitări echipei Pandurii, domnului Grigoraș, are o echipă foarte bună! I-am luat în serios pe gorjeni, dar nu ne-am făcut jocul nostru obișnuit.
Am avut meciul în mână și până la urmă cu chiu, cu vai, am luat un punct. Trebuie să ne revenim cât mai repede, Sportul e o echipă imprevizibilă. Nu cred că suntem în pericol de a intra într-o pasă proastă, eu sunt sigur că vom reveni repede pe drumul cel bun”, a declarat Dănciulescu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER