„Câinii” nu mai vor în „Groapă”!** Jucătorii și suporterii nu doresc ca Dinamo să mai joace în „Ștefan cel Mare”

Steliștii au plâns de dorul arenei din Ghencea, rapidiștilor le-a fost greu fără Giulești. În antiteză, dinamoviștii nu au niciun regret că vor pleca din Ștefan cel Mare. De multe ori, fanii au cerut un nou stadion, iar fotbaliștii s-au plâns chiar și zilele trecute că gazonul nu este în cea mai bună stare.

Dinamo nu va mai juca din sezonul viitor în Ștefan cel Mare, iar acest lucru nu îi deranjează foarte tare pe jucători, antrenori și suporteri. În decursul anilor, galeria a cerut de mai multe ori un alt stadion. Unul dintre motivele pentru care se crede că fanii nu vin la meciurile de acasă este legat chiar de arenă, fanii fiind de părere că în „Groapă” nu sunt condiții foarte bune pentru vizionarea meciurilor. Nici fotbaliștii nu par foarte atașați de arena din centrul Bucureștiului. Chiar zielele trecute, la Săftica, într-o discuție cu Nicolae Badea, jucătorii s-au plâns de starea gazonului, dar și de faptul că atmosfera este dezolantă. „Suntem înjurați, fanii nu vin, iar tot ce auzim sunt apostrofările celor din tribună”, s-au apărat elevii lui Ciobotariu.

61 de ani va împlini stadionul Dinamo în 2012

Publicat: 10 04. 2012, 09:24
Actualizat: 10 04. 2012, 09:25