„Câinii”, pe primul loc, dar în play-out! Dinamo – FC Hermannstadt 2-0. Echipa lui Mircea Rednic a marcat toate golurile în doar 15 minute și nu a mai forțat

Dinamo – FC Hermannstadt 2-0 (Montini 12, Klimavicius 15)

Mircea Rednic & Co au rezolvat rapid meciul cu Hermannstadt, după doar 15 minute. Montini și Klimavicius au înscris cu capul în decurs de doar trei minute, iar „câinii” și-au făcut partida mai ușoară în fața unui adversar incapabil să pună probleme. 

După ce Dinamo a dus scorul al 2-0, echipa lui Vasile Miriuță, fostul antrenorul din „Ștefan cel Mare”, a alergat după o egalare care nu a părut posibilă niciodată pe parcursul partidei. Alb-roșii au arătat ultimele intenții ofensive spre finalul primei reprize, iar în actul secund nu au mai forțat. 

Sibienii au controlat mingea după minutul 46, dar Mandanda a fost pus la încercare doar cu mingi trimise destul de slab spre poarta sa. 

Clasament play-out:

  1. Dinamo – 22 puncte
  2. Gaz Metan – 22 puncte
  3. Poli Iași – 20 puncte
  4. FC Botoșani – 19 puncte
  5. FC Voluntari – 17 puncte
  6. Hermannstadt – 17 puncte
  7. Dunărea Călărași – 12 puncte
  8. Concordia Chiajna – 11 puncte


Echipele de start:

  • Dinamo: Mandanda – Dussaut, Klimavicius, D. Ciobotariu, Aliji – Zenke (N’Diaye 60), I. Filip, D. Nistor, D. Sorescu – Montini (Ait-Atmane 81), Papazoglou
  • Rezerve: Muțiu, R. Grigore, Șerban, Măgureanu, Longher
  • Hermannstadt: Niga – Mățel, C. Pîrvulescu, Mijuskovic (Blănaru 22), Stoica, Tătar – Petrescu (Pamfile 69), Dâlbea, Offenbacher (Lendric 75) – Tsoumou, Jazvic
  • Rezerve: Căbuz, Serediuc, Antonov, L. Dumitru

Minutul 90+4 Finalul partidei!


Minutul 82 Sibienii atacă, au posesia balonului, dar nu reușesc să amenințe poarta lui Mandanda, iar dinamoviștii par că au partida la îndemână.


Minutul 59 Jazvic pătrune în careu, dar trage slab la colțul scurt, iar Mandanda reține fără probleme. 


Minutul 46: A început repriza a doua!


Minutul 45+2 Pauză!


Minutul 36 Montini primește la marginea careului, iar șutul său e atenuat de un fundaș advers în drumul spre poartă.


Minutul 23 Nistor execută pe poartă o lovitură liberă din lateral, dar Niga reține fără probleme. 


Minutul 22 Aproape de 3-0! Dussaut centrează din nou bine pentru Papazoglou, dar grecul reia puțin pe lângă cu capul. 


Minutul 20 Oaspeții execută un corner direct pe poartă, dar dinamoviștii sunt pe fază și resping în corner. 


Minutul 15 GOOOOOOOL DINAMO! „Câinii” ies la înaintare cu tot ce au mai bun și fac 2-0. Nistor a executat pe bara a doua un corner, de pe partea stângă, iar Klimavicius, nemarcat, înscrie cu capul. 


Minutul 12 GOOOOOOOL DINAMO! Defensiva sibienilor e prinsă pe picior greșit la centrarea lui Dussaut, Papazoglou reia cu capul sub transversală, Niga respinge până la Sorescu, acesta este blocat de același portar, dar Montini e pe fază și deschide scorul din apropiere. 


Minutul 8 Nistor primește cartonașul galben pentru un fault la Tsoumou, la 30 de metri. Hoffenbacher a șutat în zid, iar mingea s-a dus în aut.


Minutul 1 A început partida din „Ștefan cel Mare”, iar „câinii” au fost, din nou, părăsiți de suporteri. 


„Daniel Popa este singurul accidentat, în rest, toți jucătorii sunt apți, au revenit toți de la echipele naționale. E bine că jucătorii au revenit de la loturile naționale, acesta este un punct pozitiv. Că și-ar fi dorit să joace mai mult, asta e altceva. E și normal să fii puțin supărat, dar asta trebuie să te ambiționeze, iar până la următoarea convocare trebuie să joci foarte bine și vei fi din nou convocat la echipa națională. Eu cred că Nistor ar fi putut să și joace, dar, dacă antrenorul a decis altceva, nu vreau să critic și nu vreau să comentez. Mi-aș fi dorit să joace, și-ar fi dorit și Nistor să joace, nu doar să fie acolo prezent. Am înțeles că s-a încălzit bine la ultimul meci, iar asta e foarte bine pentru partida noastră cu Hermannstadt” , a declarat Mircea Rednic, în lotul roș-albilor fiind și Elvis Kabashi, mijlocaș de 25 de ani ce ar putea debuta contra ardelenilor.

De partea cealaltă, Vasile Miriuță a spus: „Suntem optimiști, chiar dacă jucăm cu Dinamo la București, o echipă bună, s-a văzut în jocul lor. Noi trebuie să ne prezentăm foarte, foarte bine, nu 100%, 150%, dacă vrem să ne întoarcem cu punct sau puncte acasă”.
 

  • Mircea Rednic s-a mai duelat de două ori cu Vasile Miriuță în Liga 1, ambele meciuri fiind remiză.
Publicat: 29 03. 2019, 22:26
Actualizat: 29 03. 2019, 22:27