„Câinii” se gândesc la derby-urile cu Steaua: „Îi asigurăm pe suporteri că vom da 100%”

Dinamo a început meciurile de pregătire cu două în înfrângeri, ambele cu scorul de 0-1 în fața celor de la FK Qarabag, respectiv K Luch-Energiya Vladivostok.

Dinamoviștii se gândesc deja la cele trei partide cu Steaua din retur, una în campionat și două în Cupă. Cristi Bălgrădean spune că ar prefera ca echipa sa să se impună în partidele din Cupă deoarece principalul obiectiv al „câinilor” din acest sezon este câștigarea Cupei României.

„Cupa e mai importantă. Campionatul nu trebuie neglijat, dar suntem pe un loc 5, până la final sperăm să prindem cupele europene. Dar acum este mai importantă Cupa. Aș alege evident victoria din Cupă. Sunt două meciuri cu Steaua pe care trebuie să le considerăm două finale. Suntem pregătiți să jucăm de pe acum”, a spus Bălgrădean.

Ștefan Bărboianu, cel care are amintiri neplăcute din derby-urile cu Steaua, le promite suporterilor că jucătorii vor da 100% în aceste partide.

„Îmi doresc să fie o revanșă, pentru că, dupa acel meci, eu am plecat de la Dinamo. Vreau în aceste 3 meciuri cu Steaua să scoatem, nu numai pentru mine, dar pentru toți suporterii, să scoatem tot ce e mai bun. Îi asigurăm pe suporteri că vom da 100% în aceste meciuri”, a spus Bărboianu.

Dinamo va mai juca un meci amical în Antalya, joi, cu Cernomoreț Odessa.

Publicat: 20 01. 2014, 12:06
Actualizat: 20 01. 2014, 12:07