„Câinii” se pregătesc în Austria pentru noul sezon, care pentru ei va începe pe 14 iulie, atunci când vor disputa Supercupa României împotriva celor de la CFR Cluj.
Dinamo nu a mai reușit câștigarea Supercupei din 2005 și speră să aducă un nou trofeu în vitrina clubului.
„Nu mai este așa mult, nici o lună nu a mai rămas. Este primul joc oficial și trebuie să ne pregătim cât mai bine, încă de pe acum, din meciurile amicale și să fim sută la sută pregătiți”, a declarat Marius Alexe pentru Dolce Sport.
Cătălin Munteanu este conțtient de faptul că îi așteaptă un meci extrem de dificil în fața unei echipe puternice din Liga I, care s-a întărit serios în această pauză competițională.
„CFR a fost și va fi mereu o echipă puternică. Ei au fotbaliști de valoare, un antrenor bun și au demonstrat acest lucru și sezonul trecut, când au luat campionatul. Va fi un meci greu”., a spus Munteanu.
Supercupa României se va disputa pe 14 iulie, pe Național Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER