Începutul ezitant de sezon, dar și diferența evidentă din amicalul de lux cu Șahtior Donețk (0-3), i-au determinat pe roș-albi să regândească prioritățile pentru acest sezon: câștigarea trofeului KO este principala țintă, pentru că ar garanta participarea în cupele europene
La semnarea contractului, lui Mulțescu i s-a impus ocuparea locurilor 1-5 până în iarnă, respectiv 1-4 la finalul campionatului
Mircea Lucescu a găsit diferențe majore între Dinamo și Steaua, rivala care a câștigat campionatul și s-a calificat în grupele Ligii Campionilor
După ce și-a definitivat lotul prin înregimentarea de ultim moment a fostului „student” Ionuț Șerban, Gigi Mulțescu a testat forța propriei echipe într-un amical cu un gigant: Șahtior Donețk. Deși exista riscul destul de mare ca roș-albii să fie învinși, pentru că „minerii” rămân una dintre forțele Europei chiar și fără mai mulți titulari, iar Dinamo este în reconstrucție, antrenorul de 61 de ani a vrut să afle ce „marfă” are la dispoziție. Eșecul în sine, cu 3-0, este mai puțin important, dar vitale sunt concluziile.
Roș-albii suferă în continuare în atac, unde vârfurile nu se lipesc la gol, iar în defensivă mai trebuie lucrat la omogenitate. Asta, e adevărat, în condițiile în care au lipsit Luchin și Dragoș Grigore, plecați la națională. Deocamdată, există o diferență certă între posibilitățile reale ale lui Dinamo și obiectivele trasate. Ocuparea unui loc de cupă europeană la finele sezonului ar fi o țintă cu atât mai dificilă. Imediat după semnarea contractului cu șefii dinamoviști, Gigi Mulțescu a anunțat: „Avem ca obiectiv locurile 1-5 până la iarnă, iar la finalul campionatului, pozițiile 1-4! Eu zic că se poate realiza!”.
Cupa i-ar duce în Europa Evident, acum lucrurile s-au mai schimbat. Inclusiv conducerea are o altă abordare. Surse din cadrul clubului susțin că, deși nu o spun public, oamenii cu putere de decizie sunt de părere că Dinamo trebuie să ajungă în cupele europene anul viitor. Cum în campionat acest lucru nu se poate obține decât dacă echipa va termina pe primele trei poziții, atunci șefii și Mulțescu s-au reorientat spre Cupa României. Câștigarea finalei competiției KO ar asigura prezența în Europa League, după ce sezonul trecut „câinii” nu s-au situat pe poziție calificabilă.
„Omogenitatea este o problemă a echipei, trebuie să o rezolvăm. Cupa este un obiectiv pentru noi, fiindcă vrem să mergem în Europa”, a spus George Țucudean. „Din momentul ăsta, se pune problema construirii echipei, cu o selecție foarte atentă. Lumea trebuie să înțeleagă că nu poate cere performanță. Steaua are câțiva ani înaintea lui Dinamo din punctul ăsta de vedere”, a analizat și Mircea Lucescu. În ultimul timp, „câinii” au fost specialiștii competiției KO: au jucat finala în 2011, pierdută în fața Stelei (1-2), iar în 2012 au câștigat trofeul în fața Rapidului (1-0).
13 Cupe ale României are Dinamo în palmares, ultima în 2012, după o finală câștigată în fața Rapidului cu 1-0
Ivorianul Kevin Zougoula, de doar 1,66 metri înălțime, a fost folosit de Mulțescu în repriza secundă a amicalului cu Șahtior. Zougoula este venit în probe și ar putea semna liber de contract
Dinamo a mai susținut și aseară un amical cu Concordia Chiajna, care s-a terminat cu victoria „câinilor” cu 3-2. Golurile au fost marcate de Zougoula, Pape Ndaw și Bakim, un albanez aflat în probe
Mulțescu trebuie să aibă parte de răbdare și susținere din partea clubului. Bine că Dinamo n-a ajuns în situația Rapidului Mircea Lucescu, antrenor Șahtior
Dinamo – Sahtior 0-3 Douglas Costa (‘8), Luiz Adriano (”39 pen), Șinder (’47)
DINAMO: Bălgrădean – Fai (A. Radu, 66), Durimel, Thicot, Grecu – Elton (Jugaru, 60), Boubacar (Hasanovici, 75) – C. Matei, Curtean, V. Lazăr (Zougoula, 46) – Țucudean (Dănciulescu, 63) Antrenor: Gigi Mulțescu
SAHTIOR: Kaniboloțki – Kobin, Krivțov (Glușițki, 46), Volovik, Ismaily – Teixeira (Iurcenko, 82), Fred (I. Șerban, 82) – Douglas Costa, Luiz Adriano, Șinder (Ilsinho, 74) – Ferreyra (D. Rotariu, 74) Antrenor: Mircea Lucescu
Arbitru: Dragoș Teodor; Stadion: Dinamo; Spectatori: 4.000; Omul meciului: Douglas Costa
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER