„Câinii” se tem de studenți!** „Atenție la Sportul!”

Dinamo va juca în prima etapă de la reluarea campionatului cu
Sportul. Iar despre această partidă, cel mai în măsură să vorbească
este Bogdan Pătrașcu. Format în Regie și transferat în „Ștefan cel
Mare” după ce în tur a îmbrăcat tricoul „studenților”, mijlocașul
la închidere atenționează: „Nu va fi un meci ușor”.

Bebe, mai e puțin și începe campionatul. Iar tu debutezi
în tricoul lui Dinamo chiar împotriva Sportului, fosta ta echipă și
gruparea care te-a format…

Sincer, eu mă bucur foarte mult că începem treaba. A fost o
perioadă grea, eu am mers în Antalya cu o săptămână mai târziu față
de noii mei colegi, dar tot nu am ieșit în câștig, pentru că am
stat înainte două săptămâni cu Sportul la Izvorani. Noroc cu cele
două zile în care am stat acasă, atunci când am semnat cu
Dinamo!

Să ne întoarcem la Sportul… Ultimul loc, rupți de
pluton… Pentru un parior, Sportul – Dinamo pare un meci de doi
solist…

Nu e chiar așa. Am mai spus-o și o repet, nu cred că merităm locul
din clasament (n.r. – se oprește brusc)… Pardon, m-am obișnuit să
vorbesc așa! Reformulez. Băieții de la Sportul nu merită locul din
clasament, este o poziție mincinoasă. În plus, este primul meci,
iar ei au arătat că se motivează în fața echipelor mari.

Totuși, nu o să-ți pară rău dacă o să-ți învingi fosta
echipă? O înfrângere o apropie și mai tere de

retrogradare.
Acum, ce să fac? Să spun de-alea cu ochiul care plânge și ochiul
care râde? Sunt profesionist, sunt la Dinamo și vreau victoria
echipei mele, chiar dacă la Sportul m-am format și o să fiu mereu
recunoscător acestui club.

Campionatul ca un
lego: piesă cu piesă, etapă cu etapă

O victorie ar redeschide ușa către lupta pentru titlu.
Crezi că se mai poate?

Este adevărat că suntem mult mai aproape de Cupă. Sperăm mai mult
aici. Campionatul e bine să-l luăm meci cu meci, ca un lego, piesă
cu piesă, iar la sfârșit să vedem ce iese. Mulți ne dorim titlul,
dar știi cum e cu doritul și înfăptuitul.

Să lăsăm un pic fotbalul. Ești singurul jucător pe care
l-am văzut conducând un Smart. Un pic atipic pentru breasla
asta…

(râde) Este al soției mele. I-am dat ei mașina mea, pentru că este
mai mare și mai sigură. Ea merge cu fetițele, iar eu cu bicicleta
(râde). E ca o bicicletă, o pui unde vrei, iar pentru traficul din
București e senzațională.

Așteptat de gemene la
fiecare deplasare

Bogdan Pătrașcu este căsătorit și are două fete gemene, Irene și
Alexandra. După fiecare cantonament al tătălui, copiii își roagă
mama să meargă la aeroport. Așa s-a întâmplat și la revenirea lui
Dinamo din Antalya, soția și fiicele lui Pătrașcu întâmpinându-l.
„Ele cer mereu să vină să mă întâmpine. Este cel mai frumos lucru
pentru mine, să-mi văd fetele, poate și de-asta îmi e greu când
plec în cantonamente”, a spus Pătrașcu, al cărui naș de cununie
este Cătălin Munteanu.

Gorjenii trag de
„câini”

Șefii celor de la Pandurii au solicitat aseară o întâlnire cu
Nicolae Badea pentru a renegocia termenii datoriei în „cazul Ilie
Iordache”. După ce au plătit 200.000 de euro din suma de 590.000,
gorjenii au renunțat unilateral la vechea înțelegere. „Câinii” au
anunțat LPF, iar forul le-a spus că gorjenii nu vor fi programați
pentru prima etapă din retur dacă nu vor ajunge la un acord cu
roș-albii până mâine. Mai mult, Pandurii riscă dezafilierea!

Badea
îl convinge pe Dolha

Emilian Dolha nu a semnat până acum o nouă înțelegere cu Dinamo.
Prima ofertă a fost declinată de goalkeeper, acesta fiind
nemulțumit de durată (un sezon), dar și de faptul că i-a fost
propus un salariu mai mic. Astăzi, Nicolae Badea intenționează să
poarte o discuție personală cu portarul. Președintele CA va lua în
considerare dorința lui „Ema” și-i va oferi un contract pe o durată
mai mare. Salariul va rămâne la fel ca la prima ofertă, „câinii”
nepermițându-și să ofere mai mult de 120.000 pe sezon.

Publicat: 22 02. 2011, 08:57
Actualizat: 22 02. 2011, 08:58