„Câinii” sinistrați! Decizia Elisabetei Lipă de a tăia gazele, lumina și apa a creat haos la Dinamo
Decizia Elisabetei Lipă de a tăia gazele, lumina și apa secției de fotbal a creat haos în „Ștefan cel Mare”. Ieri, echipa de seniori s-a antrenat pe un teren sintetic, la Izvorani, Dinamo II a mers la Granitul, iar juniorii se schimbă în mașini sau pe holuri
La Săftica, terenul a fost impracticabil, iar cum în „Groapă” nu este lumină și apă, Stoican și-a dus elevii pe terenul sintetic de la Izvorani
De mai bine de o săptămână, din cauza datoriilor pe care secția de fotbal le are către CS Dinamo, Elisabeta Lipă a sistat utilitățile de la terenurile de fotbal. Astfel, elevii lui Stoican s-au trezit că la vestiare nu curge apa și nu se aprinde lumina, aceleași probleme fiind și la echipa a doua sau la juniori. Forțați, dinamoviștii au mers la Săftica, însă ieri, după ce la București a plouat neîntrerupt mai multe ore, terenul de la cantonament a cedat și s-a inundat. Cum în „Ștefan cel Mare”, acolo unde drenajul este bun, nu se puteau întoarce, Stoican și-a dus elevii la Izvorani, pe un teren sintetic.
La Dinamo II, situația este și mai grea, „câinii” mici ori nu se antrenează, așa cum s-a întâmplat după partida cu Balotești, ori sunt obligați să meargă la Granitul, în cartierul Pantelimon. Și mai rămân juniorii, cei care după decizia lui Lipă se schimbă prin mașini sau pe holurile de la vestiare. „Pleacă transpirați, iar pe vremea asta pot răci foarte ușor”, a spus, pentru ProSport, un antrenor de la CCJ.