„Câinii”, trimiși la analize!
Șefii dinamoviști l-au înștiințat zilele trecute pe Dumitru
Dragomir de faptul că aproximativ șapte jucători din lot acuză
stări gripale.
De altfel, doi dintre aceștia, Kone și Diabate, nici nu au fost
păstrați în lot pentru meciul cu Poli Iași, în timp ce Marius Alexe
a avut stări de greață după partida cu Oțelul de joi, fiind nevoie
de intervenția medicilor. La fel, probleme au N’Doye și Claudiu
Niculescu. Speriat de multiplele cazuri de infestare cu virusul
A/H1N1, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal i-a sfătuit pe
cei din „Ștefan cel Mare” să își facă analizele pentru a vedea dacă
nu cumva este vorba despre gripă porcină! Se pare că Borcea și
compania au ascultat rugămintea boss-ului de la LPF, iar zilele
acestea urmează să primească rezultatul testelor medicale.
„Inițial, mi-au spus verbal că mai mulți fotbaliști sunt bolnavi.
Borcea a vorbit cu mine, iar eu i-am zis să trimită jucătorii la
doctorul Streinu-Cercel și să-mi aducă de acolo o hârtie”, a
declarat ieri, pentru Pro Sport, Dumitru Dragomir.