Vestiarul lui Dinamo e împărțit în mai multe tabere. Una aparte e cea a străinilor, dar nu pentru că aceștia ar fi marginalizați, ci pentru simplul fapt că nu înțeleg nimic din ceea ce vorbesc colegii lor!
Pentru a remedia situația și, mai important, pentru a se face înțeles la antrenamente sau în timpul meciurilor, Mircea Rednic a cerut un profesor de limba română. Numai că fotbaliștii exotici din lotul său nu s-au prezentat la meditații, fapt ce l-a enervat pe tehnician. „Noi le-am pus la dispoziție jucătorilor străini profesori pentru a le fi mai ușor aici, dar nu s-au ținut de cursuri”, a spus „Puriul”. Apoi, a explicat: „Nu știu dacă le place sau nu cartea, dar altfel ești primit în grup când jucătorii români văd că faci eforturi să înveți. Limba română nu e una ușoară pentru ei, însă au nevoie să o deprindă”.
Antrenorul a povestit cum au decurs lucrurile atunci când evolua în străinătate. „Eu mi-am luat profesor pe banii mei când eram jucător în Belgia, pentru că e obligatoriu să comunici cu antrenorul. În două-trei luni am învățat franceza și mi-a prins foarte bine. Și în Turcia am învățat cuvintele de care aveam nevoie”, a declarat Mircea Rednic.
"Depinde de fiecare jucător străin ce vrea să facă în viitor. Noi nu îi vom amenda pe cei care refuză să învețe limba română" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
În străinătate se dau amenzi
Dacă oficialii dinamoviști nu iau măsuri împotriva jucătorilor care nu vor să învețe limba română, în Occident situația este diferită. În Bundesliga, au fost cazuri în care cluburile au renunțat la unii jucători pentru că aceștia n-au învățat în timp nici măcar noțiuni de bază ale limbii germane. De asemenea, conform regulamentului, jucătorii poti fi amendați, dacă nu se prezintă la cursuri!
Romanovs știe limba română, dar nu joacă
Mircea Rednic are dreptate atunci când spune că străinii săi refuză să învețe limba română. Cel mai bun exemplu este cel al ghanezului Blay, jucător la Dinamo din vara lui 2006. Fundașul de 27 de ani comunică în engleză cu coechipierii și antrenorii și mai știe și limba franceză. Interesant este că singurul străin din lotul „câinilor” care a învățat limba română, letonul Romanovs, nu joacă deloc, fiind al treilea portar după Lobonț și Dolha. Borcea și Rednic se contrazic
După ce șefii din „Ștefan cel Mare” i-au acuzat pe ardeleni că au scumpit inexplicabil biletele de acces în arenă, 80 de lei pentru dinamoviști, acum nu se știe cine finanțează deplasarea suporterilor în orașul de sub Tâmpa. Mircea Rednic spune că Borcea a cumpărat biletele pentru susținătorii „câinilor”, dar președintele executiv și fanii neagă totul. Motivul? După incidentele de la Nijmegen, șefii au stabilit că niciun membru al conducerii nu mai are voie să finanțeze deplasările suporterilor.
"Nu eu cumpăr biletele. Fanii nu mai primesc bani din partea conducerii" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo Borcea: „Nu mă interesează cine arbitrează”
Cristi Borcea e convins că brigada de arbitri nu poate influența un rezultat dacă echipa este puternică. „Nu mă interesează cine arbitrează la Brașov. Dacă noi ne facem treaba foarte bine pe teren, reușim să luăm cele trei puncte”, a spus oficialul „câinilor”.
Torje, în scaun cu rotile
Gabriel Torje s-a alăturat campaniei „Accidentele se pot întâmpla oricui. Ai mai multă grijă în trafic” și a pozat într‑un scaun cu rotile (foto). „Ați văzut prin ce a trecut Dossey, apoi Toni Doboș. Toți suntem oameni și putem greși în trafic. Trebuie să fim mai atenți, să lăsăm piciorul mai moale pe accelerație”, a spus Torje.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER