Calificarea le va aduce 75 000 euro bănățenilor

Considerați prin primele colosale încasate de-a lungul ultimilor trei ani „regi“ ai banilor în Liga I, oamenii lui Uhrin au toate motivele să joace și cu piciorul rupt joi seara.Conform Regulamentului de Ordine Interioară, creat în sezonul trecut și aflat în vigoare cu mici ajustări și în acest an, fiecare om al lui Dusan Uhrin va primi o sumă echivalentă cu o jumătate din contractul pe un sezon pentru unii dintre ei.

Dacă alți fotbaliști români se vor bucura de calificarea în grupele Cupei UEFA și sume de 10, 20 sau 30.000 de dolari, Alexa și Karamyan luptă pentru câte 75.000 de dolari. Premierea, dacă va fi cazul, se va face pe baza unui raport întocmit de către Dusan Uhrin, printre cei vizați de îmbogățire fiind, în afara titularilor, și rezervele, secunzii, maseurii sau chiar directorul executiv Gheorghe Chivorchian. Totuși, magnatul Ovidiu Tender, care ar trebui să achite aproape un milion de euro în cazul calificării, tot nu va fi în pierdere, deoarece o eventuală accedere în grupele UEFA aduce aproape 2.000.000 de euro de la forul european plus eventuale drepturi de televizare de la meciurile din grupe. De la venirea lui Ovidiu Tender, multe din problemele financiare moștenite de la Iancu s-au remediat, afaceristul împrumutând clubul cu sumele necesare.

"M-aș bucura să primească banii ăștia. Viața de fotbalist e scurtă și trebuie să profite de asemenea ocazii. Noi luam câteva sute de dolari pentru meciurile de UEFA" – Florin Bătrînu, fost jucător Poli Timișoara

Publicat: 16 09. 2008, 22:44
Actualizat: 17 09. 2008, 09:09