Camerunezul Ngadeu-Ngadjui, în probe la FC Botoșani

Președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că în cantonamentul echipei, din Austria, a venit în probe fundașul camerunez Michael Ngadeu-Ngadjui.

„În cantonamentul echipei noastre din Austria, a ajuns un fundaș camerunez, Michael Ngadeu-Ngadjui. Până acum a impresionat prin statura impresionantă, rămâne să vedem dacă este ceea ce ne dorim noi. Jucătorul va fi folosit în meciurile amicale și rămâne ca Leo (n.r. – antrenorUL Leo Grozavu) să ia o decizie în privința lui”, a spus Cornel Șfaițer.

Michael Ngadeu-Ngadjui are 24 de ani și a evoluat de-a lungul carierei la Canon Yaounde (Camerun) și ligile inferioare din Germania, la SC Kirchhorden, SV II Sandhausen și FC II Nurnberg. Ngadjui a avut și două selecții în echipa națională Under20 a Camerunului.

sursa foto: infranken.de

Publicat: 04 07. 2014, 11:56
Actualizat: 04 07. 2014, 11:57