CFR Cluj merge pe deviza cine se trezește devreme, ajunge departe! Antrenorul Dan Petrescu a sunat adunarea duminică după-amiază, iar ardelenii au reluat pregătirile înaintea rivalilor din campionat.
Totul pentru a fi gata de preliminariile Ligii Campionilor – meciuri care bat la ușă în iulie – și de startul Ligii 1, programat tot la mijlocul lunii viitoare. Căpitanul portughez al echipei din Gruia, Mario Camora, a mărturisit că el și coechipierii au revenit din vacanță cu gândul la un nou titlu și, implicit, șansa de a intra în istorie cu trei campionate câștigate consecutiv.
„Am avut o vacanță scurtă, ne-am încărcat bateriile și suntem pregătiți de săptămânile de cantonament care vor urma. Va fi greu, dar suntem profesioniști și suntem obișnuiți cu perioadele de acumulări. Cred că nu ne-am pierdut condiția fizică și sper ca în cel mult două săptămâni să fim în formă maximă. Avem trei săptămâni de pregătire, trebuie să fim concentrați, pentru că după aceea urmează o luptă foarte grea și avem nevoie să fim în formă. Ne dorim din nou titlul în Liga 1, apoi, pe plan extern, fiecare dintre noi visează să joace în Liga Campionilor, ne vom lupta până la capăt pentru a evolua în cea mai bună competiție intercluburi de pe continent” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj.
Antrenorul campioanei a revenit și el la teren cu chef de muncă și în prima zi de după vacanță a tras cot la cot cu elevii săi. „Bursucul” nu s-a dat la o parte și a făcut fiecare dintre exercițiile pe care secundul Valeriu Bordeanu le-a indicat. Voia bună a dominat ședința de pregătire care a durat aproximativ o oră și jumătate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER