Camora e la un pas de transfer! A venit la București să negocieze mutarea: „E normal să vorbim față în față”
Căpitanul campioanei CFR Cluj, Mario Camora (32 de ani), a venit la București pentru a analiza ofertele sosite pe adresa impresarului, după ce jucătorul a intrat în ultimele șase luni de contract. Camora a spus, pentru Gazeta Sporturilor, că CFR Cluj e prima opțiune pentru el, însă dacă nu i se va propune prelungirea, va fi nevoit să semneze cu alt club. Trecut de 30 de ani, fundașul lateral se gândește la viitorul familiei sale.
Camora a recunoscut că a venit la București pentru a se întâlni cu impresarul său, Sergio Guedes, care a fost contactat de numeroase echipe din Turcia, Cipru și Portugalia, în primele zile ale anului: „Am venit din Turcia pentru că agentul meu a primit câteva oferte pentru mine și e normal să le discutăm față în față. Asta e treaba agentului, trebuie să analizăm toate ofertele pe care le-am primit, dar și el știe că vreau să rămân la CFR! Sunt în ultimele șase luni de contract la Cluj, dar primul meu gând este să rămân aici. Momentan, nu am primit nicio propunere concretă de prelungire a înțelegerii. Am avut unele discuții, dar de-atunci nu s-a mai întâmplat nimic.
E normal să mă gândesc la viitorul meu și vreau să iau cea mai bună decizie în ceea ce mă privește. Pe 12 ianuarie plecăm în cantonament cu CFR și vreau să fiu liniștit și să mă gândesc doar la performanță. Nu vreau să-mi stea capul la alte chestii. Normal că-mi doresc să semnez prelungirea contractului cu CFR Cluj, dar la fel de normal e și să analizez toate ofertele pe care le primesc de la alte echipe. Sper ca în scurt timp să ne înțelegem și să semnez prelungirea cu CFR pentru că am nevoie de liniște”, a spus Camora, conform sursei citate.
Ajuns în 2011 la Cluj, Mario Camora a adunat aproape 300 de meciuri în tricoul campioanei en-titre. Dintre acestea, 227 au ofst în Liga 1 Betano. Fundașul lateral e cotat la 1.2 milioane de euro, conform site-ului transfermarkt. Pe lângă Mario Camora, CFR Cluj s-ar putea despărți și de George Țucudean și Alexandru Ioniță. Așa cum ProSport a anunțat, cei doi sunt curtați de echipe din străinătate. Țucudean de o grupare din Turcia, iar Ioniță de Al-Shabab, echipa antrenată de Marius Șumudică.