UEFA a inaugurat astăzi o nouă campanie, denumită “Respect”, care va fi promovată mai ales pe durata Campionatului European de Fotbal, găzduit de Austria și Elveția (7-29 iunie).
"Respect e un cuvînt care are același înțeles în foarte multe limbi", a spus președintele UEFA, Michel Platini la work-shopul organizat la Viena. Cuvîntul ‘Respect’ va fi în prim-plan de-a lungul turneului, pentru a se promova respectul față de adversari, față de imnul acestora și față de arbitri. "Euro 2008 este un eveniment cu expunere mondială și este important să-l folosim pentru a transmite un mesaj social, dar și umanitar. Pentru mulți ani, fotbalul european a fost implicat în toate nivelurile societății, iar prin popularitatea de care beneficiază poate combate disfuncții sociale și promova cauze umanitare. E timpul să unim aceste campanii pentru a mări impactul lor. Turneul final ne va da posibilitatea să promovăm un concept care să promoveze respectul, în orașe, în tribune și pe gazon", a adăugat Platini.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER