Campioana costă scump! CFR are datorii de peste 11 milioane de euro și merge pe pierdere, în fiecare zi

CFR și-a publicat bilanțul contabil pe ultimii doi ani financiari, 2017 și 2018 (https://cfr1907.ro/situatii-financiare/). Clujenii au mers pe pierdere, de când Nelu Varga a preluat echipa, ratarea intrării în grupele Champions League sau Europa League fiind principalul factor.

În 2018, CFR a raportat datorii de peste 20 de milioane de euro, iar după ce s-a scăzut capitalul acestea au rămas la aproape 11 milioane și jumătate de euro. În același an, diferența dintre cheltuieli și venituri este de aproape 8 milioane de euro.

Campioana este o echipă costisitoare pentru finanțatorul ei. Cheltuielile în anul financiar 2018 depășesc 14 milioane de euro. Doar salariile fotbaliștilor, antrenorilor și a personalului de la club ajung la 10.165.879 euro. Asta înseamnă că 850.000 de euro merg pe salarii, în fiecare lună, la CFR Cluj.

În acest timp, cele mai mari venituri au venit din drepturile tv, peste 2,5 milioane de euro. Clujenii obțin anual doar puțin peste 400.000 de euro din vânzarea biletelor și sub 800.000 de euro din sponsorizări. Capitolul unde CFR stă cel mai prost este cel al veniturilor din activități comerciale. Clujenii vând de doar 25.000 de euro, anual.

 

  • Total datorii: 20.073.706 euro
  • Total datorii și capitaluri proprii: 11.453.660 euro
  • Pierdere: 7.503.802 euro
  • Suma plătită către agenți/intermediari: 9.577 euro
  • Cheltuieli: 14.237.759 euro
  • Cheltuieli cu personalul: 10.165.879 euro
  • Venituri din exploatare: 5.648.722
  • Venituri din bilete: 423.867 euro
  • Venituri din drepturi TV: 2.623.098 euro

 

Publicat: 10 04. 2019, 16:40
Actualizat: 10 04. 2019, 17:29