Ghinionul lui Rosenborg, norocul lui CFR Cluj. Accidentat în prima repriză a meciului cu Breda din Intertoto, africanul va sta zece zile pe tușă și va veni mai devreme la Cluj. Yssouf Kone, golgheterul lui Rosenborg Trondheim transferat de CFR Cluj începând cu 27 iulie, și-a încheiat mai devreme treaba la echipa norvegiană. Sâmbătă, în prima manșă a „dublei“ cu olandezii de la Breda, din turul al treilea al Cupei Intertoto, Kone s-a accidentat, fiind nevoit să părăsească terenul încă din minutul 44, nu înainte de a fi irosit două bune ocazii de a egala scorul (n.r. – Breda a învins cu 1-0).
„A fost ultimul meci pentru Rosenborg. Asta e viața. CFR Cluj este o nouă provocare pentru mine“, le-a spus Kone ziariștilor norvegieni la finalul partidei din Olanda. „Da, s-ar putea să vină mai repede de 27 iulie, așa cum prevede contractul, fiindcă oricum nu mai poate juca meciurile de săptămâna aceasta cu Viking, în campionat, și cu Breda, în Intertoto. Va sta zece zile pe tușă din pricina accidentării suferite în meciul de sâmbătă, iar apoi va putea juca pentru noi“, a admis și Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER