Campioana încă visează!

Jucătorii CFR-ului își vor petrece duminica în familie, după ce atacantul ivorian a marcat unicul gol al partidei cu Farul.

Amenințați de conducere că își vor petrece Paștele în cantonament dacă nu bat la Constanța, clujenii s-au aruncat spre poarta Farului încă din primele minute. Kone este însă musulman și a părut că nu este foarte afectat de amenințarea șefilor și a ratat ținta la prima ocazie a oaspeților.

Împinși de o amenințare mult mai mare, cea a retrogradării, constănțenii nu s-au lăsat intimidați de formația campioană și au încercat să creeze pericol prin Voiculeț, Nanu sau Rusmir. Cei trei nu au avut însă armele necesare pentru a-l păcăli pe Stăncioiu. Nici clujenii nu au reușit să creeze panică de prea multe ori, în careul lui Curcă, intrând în jocul fără orizont al gazdelor.

În repriza secundă antrenorul Conceicao a schimbat registrul tactic, alegând să-l scoată pe fundașul Viera și să joace cu Traore în avanposturi, lângă Kone. Mutarea portughezului avea să fie câștigătoare. Constănțenii au fost din nou impreciși în fața porții, iar Traore a reușit să marcheze cu capul, din centrarea lui Culio. Farul se aruncă cu disperare spre poarta lui Stăncioiu, dar acesta se opune egalării, în prelungiri, la șutul lui Gerlem.

CFR reușește să învingă și egalează FC Timișoara în clasament, dar clujenii nu au strălucit nici în meciul de la Constanța.

 

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI FARUL-CFR

 

 

Publicat: 18 04. 2009, 10:15
Actualizat: 18 04. 2009, 18:02