Campioana, tot din provincie: „Unirea și CFR sunt favorite!”
Mijlocașul lui Gloria Bistrița, Radu Mărginean, speră ca și anul acesta titlul să rămână în provincie. Jucătorul lui Sabău nu crede că Steaua, Dinamo sau Rapid vor avea forța să se lupte în retur pentru campionat și consideră că Unirea Urziceni și CFR Cluj au cele mai mari șanse.
"În tur, Unirea Urziceni mi-a plăcut foarte mult. Nu știu câte șanse are să câștige titlul, dar e o echipă foarte bună, care se poate bate pentru cucerirea titlului. Bineînțeles, printre favorite mai sunt Steaua, Dinamo, CFR Cluj, echipe care își propun an de an obiective mari, dar eu unul cred că și anul acesta titlul va rămâne în provincie, acest lucru însemnând să câștige CFR sau Urziceni. Chiar mi-aș dori ca titlul să rămână în provincie, ar fi foarte bine", a spus Mărginean pentru site-ul oficial al ACF Gloria.
Radu Mărginean a dezvăluit care sunt obiectivele sale pentru noul an: "Să fiu sănătos, în primul rând, pentru că fără sănătate nu poți face nimic. Apoi, să îmi îndeplinesc toate obiectivele pe care mi le-am propus pentru 2009. Spre exemplu, să ajung cât mai sus cu echipa, să terminăm pe un loc cât mai bun. Vreau să progresez, să fiu mai calm și mai liniștit"