Campion cu Unirea Urziceni în România, Jacob Burns și-a anunțat retragerea
- Jacob Burns (foto, în echipamentul Australiei), fostul jucător al Unirii Urziceni, a anunțat vineri că acest sezon este ultimul din cariera sa. La 35 de ani, mijlocașul la închidere a decis să agațe ghetele în cui, nemaiavând motivație.
Închizătorul australian a fost marele pariu al lui Dan Petrescu, pe vremea când antrena formația ialomițeană, însă nu s-a adaptat la campionatul intern și a părăsit gruparea lui Bucșaru chiar înainte de a evolua în Champions League. Cel poreclit „Bursucul” îl știa pe Burns de la Wisla Cracovia, când a fost una dintre piesele „grele” ale echipei și l-a adus în lotul Unirii care a câștigat singurul titlu din istoria grupării ialomițene.
Deși avea un background important, în 2003 Leeds plătind 800.000 de lire pentru a-l transfera, fotbalistul de la Antipozi nu s-a integrat la Urzicenii, fiind măcinat, e adevărat, și de o accidentare care l-a scos din circuit aproape 3 luni. A evoluat în cele din urmă 10 meciuri în campionat pentru ialomițeni și, deși Petrescu explicase că abia în sezonul următor Burns va da măsura valorii sale, Bucșaru nu a mai avut răbdare, nemulțumit și de salariul mare al acestuia.
„E adevărat, Burns nu mai este jucătorul nostru. A solicitat dezlegare din partea clubului pentru a putea semna cu o echipă din Australia. I-a fost acordată fără pretenții, astfel că va pleca liber de contract„, explica la momentul respectiv Mihai Stoica, pe atunci manager general la Unirea Urziceni.
În cele din urmă, Burns a fost nevoit să renunțe la visul de a evolua în Champions League, alături de Unirea, și s-a întors acasă, la Perth Glory. Jucător de bază al echipei, mijlocașul a anunțat astăzi, potrivit theworldgame.sbs.com.au, că din vară va renunța la cariera sportivă.
114 meciuri a jucat Burns pentru Perth Glory, în ultimii patru ani. În urmă cu aproximativ două luni, închizătorul își exprimase dorința de a mai continua încă un sezon, dar și-a pierdut motivarea
Până să ajungă în Liga 1, Burns a mai jucat în cariera sa la Sydney United (1999-1999), Parramatta Power (1999-2000), Leeds United (2000-2003), Barnsley (2003-2006) și Wisla Cracovia (2006-2008).