Campion în România, vrea să plece definitiv în SUA: „Voi face tot fotbal și în San Francisco”

De ieri după amiaza, fotbalul românesc și cel prahovean, în mod special, este mai sărac, după ce fostul petrolist Bogdan Onuț a plecat în Statele Unite ale Americii, cu gândul la o viață mai bună

De ce ai ales să părăsești România pentru Statele Unite ale Americii?
Eu am rude în San Francisco și mi s-a ivit această oportunitate, de a merge în State. În primul rând m-am gândit la viitorul copiilor mei și am zis că este o provocare pentru mine și familia mea. Însă, plec cu gândul că mă voi întoarce într-o zi.

În San Francisco îți vei continua cariera de antrenor?
Cu siguranță, fotbalul este ceea ce știu cel mai bine să fac și voi fi ajutat de fostul meu coleg de la Dinamo, Daniel Rednic, stabilit de câțiva ani în State. La început mă voi ocupa de o grupă de copii, dar nu imediat, abia după o anumită perioadă de acomodare.

Cum l-ai caracteriza pe fostul jucător Bogdan Onuț?
Am fost un tip ambițios, am vrut mereu să câștig. De felul meu sunt perfecționist, dar în viață mai apar și unele sincope. Pot să-ți mărturisesc că nu am fost, sută la sută, un fotbalist profesionist. Pe vremea când evoluam la Dinamo, Ionuț Lupescu îmi spunea că el, în Germania, la ora 23, cel mai târziu, se culca. În schimb, eu mă mai întâlneam cu unii prieteni și mă băgam la somn mult mai târziu. Să știi că lucrurile acestea se adună, în timp.

Este adevărată sintagma că ești fotbalist abia după ce câștigi un trofeu?
Te simți împlinit ca fotbalist după ce câștigi un trofeu. În palmares am peste 300 de jocuri în Liga I, un titlu și două cupe (n.r. – trofee obținute cu Dinamo), iar acest aspect a reprezentat ceva fantastic pentru mine. Ca fotbalist atât am reușit și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat.

Care a fost cea mai frumoasă perioadă a ta din cariera de fotbalist?
Fără nicio urmă de îndoială, cea petrecută la Petrolul Ploiești. Sub culorile „galben-albastre” am debutat și am amintiri frumoase din acea perioadă. Totuși, îmi pare rău că nu am jucat și eu pe un stadion așa cum arată acum „Ilie Oană”. Este fantastic să evoluezi cu 15-20.000 de oameni în tribună, să te încurajeze pentru tot meciul. Este cea mai frumoasă galerie din țară, drept dovadă la reunirea lotului au fost peste 2000 de suporteri în tribună, mai mult decât au unele echipe la meciurile oficiale în campionat. Cu acest prilej vreau să felicit toți oamenii de la Petrolul pentru ceea ce au făcut acolo.

Spune-ne ceva despre antrenorul Bogdan Onuț?
Dacă ca jucător eram pe cont propriu, în postura de antrenor trebuie să am grijă de grup. Un antrenor fără jucători nu poate exista, nu poate avea rezultate. Niciodată nu am înjurat cu elev de al meu. Eu le spun mereu să aibă plăcerea de a juca fotbal, să fie mereu concentrați. Trebuie să respecți orice jucător, să fie colaborare între antrenor și jucător pentru a avea rezultate. De asemenea, această colaborare trebuie să existe și între conducere și antrenor.

Ai atins un punct sensibil, ne poți detalia ce s-a întâmplat în minutul 73 al meciului de la Câmpina, dintre CSM și Fortuna II Brazi, când ai plecat de pe banca tehnică?
La pauză am primit indicația să-l scot din teren pe atacantul Marius Vișan. Eu m-am gândit că nu trebuie să-l schimb în acel moment, în condițiile în care echipa mea evolua în 10 jucători și aveam nevoie de el, împreună cu Nae, să-mi țină trei fundași ocupați. În cele din urmă l-am scos pe Vișan în minutul 70, iar conducerea clubului a decis să mă schimbe din funcție, pentru că nu am respectat indicația când am primit-o. Față de jucători am greșit că am plecat de pe banca tehnică, dar trebuia să fac acest către conducere, să le arăt că am coloană vertebrală.

Regreți că nu ai fost alături de băieți la jocul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a?
Vă dați seama că da. Conducerea formației CSM Câmpina și-a bătut de joc de mine. În momentul când am fost demis, echipa era campioana județului, iar în partida cu Fortuna II Brazi conduceam cu 4-0. Îmi pare rău că nu mi s-a oferit șansa să câștig meciul de baraj, pentru că muncisem foarte mult, de când am fost instalat antrenor. Însă, băieții au fost fantastici și la finele jocului au venit să se bucure și cu mine după reușita promovării. Gestul lor a fost frumos și m-a emoționat foarte mult.

În acest sezon ai antrenat, în paralel, și echipa Unirea Tricolor Lipănești, grupare cu care ai fost la un pas de promovarea în Liga A.
A fost o ambiție de a mea să promovez cu ambele echipe, CSM Câmpina și Unirea Lipănești. Din păcate nu am reușit cu niciuna, de la echipa câmpineană am fost demis cu trei etape înainte de final, iar cu Lipăneștiul am terminat pe locul secund. Să știți că am un respect deosebit pentru domnii Adrian Nistoroiu, Virgil Guran sau pentru orice bagă bani în fotbal, dar gestul lor, să mă demită în timpul unui joc, m-a durut foarte mult. Puteau să mă demită la finele partidei…

 

Publicat: 26 06. 2013, 18:00
Actualizat: 26 06. 2013, 18:21