„Când am ajuns la Steaua am coborât din copac în stradă!”

Fostul manager al Stelei, Adrian Ilie, s-a arătat foarte dezamăgit la auzul veștii că oficialii din Ghencea au ales să se descotorosească de Mario Branco, prietenul său și fostul scouter al roș-albaștrilor.

„Am vorbit cu Mario la telefon și mi-a spus că a fost anunțat că n-o să mai colaboreze cu Steaua, urmând ca înțelegerea dintre ei să fie anulată. Știam că aici o să se ajungă, mai ales după ce am plecat și eu.

Era evident, din moment ce nu s-au mai dorit străini la echipă. Este o pierdere uriașă pentru Steaua, acest om a muncit foarte mult la club”, ne-a mărturisit cu tristețe în glas Ilie, care a ținut să precizeze, în premieră, ce „moștenire” i-a lăsat Mihai Stoica în materie de scouting. „Eu parcă m-am dat jos din copac și am aterizat în stradă când am ajuns în Ghencea. Nu aveam nicio listă, nicio pistă, niciun contact, nicio fișă a vreunui jucător urmărit, tot ceea ce se prezenta pe la televizor erau vorbe aruncate de ochii lumii! Nici de la Steaua II n-aveam ce promova. Ce să mai vorbim de copiii de 15-16 ani…”, și-a reamintit fostul internațional.

„Jucătorii transferați de noi au dus echipa în Ligă!”

Ilie a fost cel care l-a convins pe Branco să vină la cârma departamentului de scouting al Stelei, în toamna anului 2007, portughezul fiind pe atunci șeful căutătorilor de talente de la Zaglebie Lubin. „Împreună cu el am depus o muncă titanică, continuată de el și după plecarea mea. Vreau să vă spun că, după plecarea lui Hagi, lui Marius Lăcătuș i-a fost ușor să își aleagă jucătorii, după documentația întocmită de mine și de Mario.

Să nu uităm că jucătorii aduși de noi, așa slabi cum spunea lumea, au adus două calificări în Liga Campionilor. L-a ajutat foarte mult și pe Dorinel Munteanu. Mergea la meciuri și îi făcea rapoarte cu adversarii, să vedeți ce analize făcea!”, a mai explicat „Cobra”.

Speră ca Argăseală să nu renunțe la scouting
Adrian Ilie ne-a dezvăluit că și-a dorit să facă din Steaua clubul cu cea mai tare rețea de scouteri din România. „Plănuisem acest proiect împreună cu Mario. Aveam în vedere să urmărim jucători din toate colțurile României. Dacă se renunța la aducerea de jucători străini, aveam liste cu fotbaliști autohtoni, nu am fi fost descoperiți!”, a spus Ilie, care speră să nu se aleagă praful de acest demers. „Nu îmi permit să îi dau sfaturi lui Argăseală, dar ar trebui să continue acest proiect. Ar fi bine pentru el să se înconjoare de oameni competenți! Cât despre Mario, stați liniștiți, nu va duce lipsă de oferte!”, a conchis Ilie.


"Eu am lăsat toate fișele originale la club, pentru ca aceia care vin după mine să nu se trezească în situația neplăcută prin care am trecut eu"

"Când am ajuns în Ghencea, nu aveam nicio listă, nicio pistă, niciun contact, nicio fișă a vreunui jucător urmărit, tot ceea ce se prezenta pe la televizor erau vorbe aruncate de ochii lumi"

"Nu mă întorc în Ghencea! De fapt, nu mă întorc în fotbalul românesc! Nu îmi place ce se întâmplă. Cred că o să renunț o vreme la fotbal"

Publicat: 10 01. 2009, 08:40
Actualizat: 10 01. 2009, 08:57