„Când am fost înjurat, am făcut plângere la Comisiile FRF și de fiecare dată am câștigat!”
Mircea Sandu, președintele FRF, a explicat de unde a venit ideea schimbării regulamentului FRF în cazul penalizării scandalurilor dintre conducătorii din fotbalul românesc. Sandu a spus că e preferabil ca un oficial să fie amendat serios, în loc ca gruparea de care aparține să fie depunctată.
"Și eu plătesc amenzi dacă înjur. De la LPF s-a venit cu propunerea comutării depunctării în amenzi foarte mari. Dacă înjuri, înjuri, înjuri…normal că vei fi amendat. Eu când sunt înjurat, fac plângere la Comisiile Federației și de fiecare dată am câștigat, dar nu pentru că sunt președintele FRF", a declarat Mircea Sandu, la Sport.ro.