Când golgheterul semnează condica!** Oțelul – Brașov 1-0
Marius Pena a marcat unicul gol al victoriei care aduce campioana pe primele locuri ale clasamentului.
Etapa trecută, sub Pietricica, se lipise la gol la un minut de la intrarea pe teren, transformând o lovitură de la 11 metri. Cu Brașovul n-a mai fost însă rezervă, ci a prins tricoul de titular în detrimentul mult mai experimentatului Paraschiv. Trei minute i-au fost necesare și de această dată pentru a fi decisiv: Frunză a centrat măiestru de la colț și golgheterul din sezonul trecut, când Oțelul a ieșit campioană, a pus capul pentru un gol care ar trebui să nu-i dea pace toată noaptea portarului Felgueiras, o veritabilă marionetă la această fază. Trupa lui Dorinel Munteanu a trăit însă numai din reușita celui poreclit Penaru’, Neagu, Frunză și Ibeh irosind situații favorabile care s-ar fi putut întoarce în defavoarea campionilor. Brașovul lui Jose Murcia a riscat tot pe final, dar se vede treaba că schimbările masive din vară i-au slăbit cu mult forța ofensivă. Astfel, Galațiul învinge și se apropie de locurile care l-au făcut celebru în campionatul precedent.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT
Oțelul Galați: Grahovac – Râpă, Perendija, Costin, Ljubinkovici – Neagu (Viglianti ’83), Filip – Antal, Ibeh, Frunză (Buș ’65) – Pena (Paraschiv ’70). Antrenor: Dorinel Munteanu
FC Brașov: Felgueiras – Velayos, Cr Munteanu, Majernik, Cr. Ionescu (De Sousa ’65) – Kanu (Hadnagy ’77), Madeira, Toloza, Chipciu – Cristescu (Dominguez ’65), Moutinho. Antrenor: Jose Murcia
Cartonașe galbene: Filip ’41 / Cr. Ionescu ’38, Dominguez ’75, Moutinho ’79, Chipciu ’84
Arbitri: Marius Avram – Nagy Miclos, Iulian Radu – Ionel Ivan
Observatori: Anton Heleșteanu, Pavel Peniu
La meci au asistat aproximativ 6.500 de spectatori.
Înainte de începerea partidei, echipa Oțelul Galați a primit trofeul fair-play din partea LPF. De asemenea, directorul general al Oțelului, Marius Stan, tehnicianul Dorinel Munteanu și echipa gălățeană au primit diplome de excelență din partea Direcției Județene pentru Sport Galați.