„Când iei bătaie de la „Aragazul” Mediaș nu mai emiți pretenții!”** Mesajul lui C.V. Tudor pentru Gigi Becali
Reîntorși din stagiu de pregătire din Spania, jucătorii
formației Rapid au intrat în programul normal de pregătire. Totuși,
sâmbătă dimineață, giuleștenii au avut parte de o vizită
neobișnuită din partea europarlamentarului Corneliu Vadim
Tudor.
Politicianul a venit la ProRapid, baza de pregătire a
giuleștenilor, pentru a-i saluta și pentru a le oferi CD-uri cu
muzică și exemplare din publicațiile deținute de PRM.
Vadim Tudor i-a încurajat pe jucători și i-a sfătuit să își
păstreze „statutul de echipă cinsită”: „Le urez să-și
păstreze statutul de echipă cinstită, care nu tranzacționează
meciuri. Clubul ăsta a jucat mereu pe teren, d-aia a și plătit
ajungând de atîtea ori în Divizia B pentru că giuleștenii au jucat
mereu cinstit!”, a declarat C.V. Tudor la gsptv.
Politicianul a vorbit și despre șansele la titlu ale Stelei:
„E pe locul 7, cum să mai aibă șanse la titlu?! Gaz Metan
i-a bătut la Bucuresti. Păi, când iei bătaie de la «Aragazul»
Mediaș nu mai emiți pretenții. Este păcat, pentru că se face praf
blazonul echipei. Steaua a ajuns ciuca bătăilor și Gigi Becali nu
pricepe, deși i-am spus de mai multe ori. A dat toți jucătorii
buni, i-a dat pe Ghionea, pe Goian și n-a adus nimic în
loc”.
Președintele partidului PRM i-a criticat pe Gheorghe Hagi și Răzvan
Lucescu: „Hagi nu poate reuși ca tehnician pentru că nu e
un bun pedagog! Lucescu să ne mai lase în pace, el mereu găsește
câte o scuză”.