„Când l-am văzut m-am închinat. Este cel mai bun din România!” Steaua, lăudată pentru unul dintre noile transferuri: „O să se vândă cu peste trei milioane de euro”

Dumitru Dragomir consideră că Steaua a dat o adevărată lovitură prin aducerea lui Wilfred Moke de la FC Voluntari. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că congolezul de 28 de ani este cel mai bun jucător din România în acest moment și că Gigi Becali are mari șanse să facă o nouă afacere bună.

Printre numele noi anunțate de finanțatorul Stelei se numără și Wilfred Moke, un congolez capabil să acopere două posturi: fundaș central și mijlocaș la închidere. Posesor de dublă cetățenie, congoleză și franceză, Moke o va costa pe Steaua 150.000 de euro, sumă la care i-a fost fixată clauza de reziliere de către FC Voluntari, și are parte de o imagine bună, Dumitru Dragomir insistând că Steaua a dat lovitura.

Fost președinte la clubul din Ilfov, Dragomir este cel care l-a remarcat pe Moke pe vremea când acesta îmbrăca tricoul Rapidului. Imediat, fostul șef de la Ligă a plătit 25.000 de euro pentru a-l aduce la Voluntari, unde congolezul a avut prestații bune. Acum, Dragomir e convins că Becali a luat o decizie bună și-l adaugă pe Moke pe lista fotbaliștilor despre care are o părere foarte bună: „Moke este cel mai bun din România. O să se vândă și ăsta cu peste trei milioane de euro. Dacă joacă fundaș central, îl vinde Becali cu mulți bani. el e de meserie fundaș central, iar eu i-am suflat lui Gigi odată chestia asta, că Moke e cel mai bun jucător de la Voluntari. Când l-am văzut în Divizia B m-am închinat. Imediat am dat 25.000 de euro pe el”, s spus Dragomir, la Dolce Sport.

Publicat: 30 08. 2016, 21:01
Actualizat: 30 08. 2016, 21:15