Când nu doar filmele au happy-end. Povestea de Hollywood a lui Eric, revenit după 9 ani în punctul de unde a plecat. O copilărie cu lipsuri și visul Real Madrid transformate în petrodolari și familia dorită

• Eric povestește cum i-a schimbat viața fotbalul, în doar 9 ani, și își amintește primele momente la Gaz Metan.
• Brazilianul face o comparație între cel care sosea la Mediaș în 2007 și cel care s-a întors astăzi și a redebutat în partida cu ASA.

În urmă cu 9 ani, un brazilian necunoscut venea în România, la Gaz Metan, să joace în liga a II-a. Era poarta lui sper fotbalul european și spre îndeplinirea unui vis de puștan: să joace la Real Madrid. Purta cu el amintirile unei copilării cu lipsuri, dar cu idealuri și cu mult fotbal, jucat chiar și fără ghete. A devenit un idol în orășelul transilvănean, cunoscut în Liga I și râvnit de șeicii din Arabia. După 9 ani s-a întors exact în punctul de unde plecase în fotbalul mare, cu „petrodolari” în cont și cu familia pe care a descoperit-o în România. Eric de Oliveira, într-o poveste despre trecut și prezent și despre o viață datorată fotbalului. O poveste despre copilărie, greutăți, vise, șansă, familie, modestie și reușită.

Eric, cum a fost revenirea pe stadionul unde ai debutat în România?
A fost frumos să începem cu o victorie. Nu sunt foarte bine pregătit, dar mă bucur că am ajutat cât am putut. E o onoare să revin pe „scena” unde pot spune că am devenit un jucător de talie mare.

Ce ai simțit când ai pătruns pe teren?
M-am uitat la fiul meu, iar după meci a venit și mi-a spus: „Tati, vreau să joc fotbal!”. Cuvintele acestea o să le rețin până în ultima zi a vieții mele.

Îți amintești primul meci jucat acolo, în 2007?
Da, am învins cu 3-1, parcă CSM Reșița. Eram în Divizia B. A fost un sezon frumos, mai ales în partea a doua, când lumea a început să creadă în noi și în promovare.

Aveai emoții?
Și astăzi am emoții, înainte de meciuri. Când nu voi mai avea emoții mă las de fotbal.

„Visam la Real Madrid, dar mi-am dat seama că îmi căutam familia”

Cum era Eric de atunci, la primul meci, și cum e cel de acum?
Eram un copilaș, plecat în Europa să-și urmeze visul. Nu știam multe despre România, dar eram bucuros că eram în Europa. Eu am visat tot timpul să joc la Real Madrid și vedeam asta ca pe un prim pas. Când ești copil nu poate nimeni să-ți spună că nu se poate. Apoi mi-am găsit familia aici în România și mi-am dat seama că eu asta căutam. Dumnezeu așa a vrut să mă aducă în România și să-mi găsesc fericirea.

Astăzi…
Eric de astăzi are mai multă experiență, e familist, e fericit. Mă bucur că pot să joc acasă și să-mi văd familia la meciuri. Acum înțeleg ce simte mama mea când stau lângă ea, pentru că asta simt și eu când sunt cu copiii mei.

Vedeai venirea în Europa ca pe o modalitate de câștiga bani pentru tine și familia ta?
Nu mi-am dorit niciodată să devin bogat. Îmi doream doar să fiu cunoscut și apreciat ca fotbalist. Eram tineri atunci, aveam viitorul în față, nu ne păsa de bani. Abia după ce am avut primul copil mi-am dat seama de ce ai nevoie de bani. Atunci mi-am amintit ce s-a întâmplat cu mine în copilărie și am vrut să nu-i lipsească nimic copilului meu.

De la „dormeam cu mama pe jos”, la „un salar foarte bun în Arabia”

Ți-au lipsit multe lucruri în copilărie?
Mi-a lipsit prezența tatălui meu, în primul rând. Am avut însă bunicul, unchii mei lângă mine. Ei au suplinit absența tatălui. Eu nu pot spune că mi-au lipsit hainele sau mâncarea, în copilărie. E drept că nu aveam cele mai bune ghete, la fotbal, dar aveam ghete. Când jucam fotbal în sală nu aveam tot timpul adidași, dar îmi dădea directorul sălii. E adevărat că a fost o copilărie mai dificilă. Am primit primul tricou cu echipa mea preferată la 8 ani, am mers prima dată la meci pe Maracana la 15 ani, la Vasco da Gama – Manchester United. Nu puteam să merg cu prietenii mei la mine acasă, deoarece casa noastră nu era făcută. N-am avut camera mea, până când am plecat la Metropolitano. Dormeam cu mama pe jos. Acum, cu banii câștigați în Japonia, i-am cumpărat o casă mamei mele și ești cel mai fericit când îți poți ajuta părinții.

Ai ajuns în Arabia, Japonia…Te-ai întors la Mediaș milionar?
Am avut un salariu foarte bun, după ce am plecat în Arabia, dar experiența asta aș caracteriza-o ca prima în care m-am simțit ca un fotbalist mare. După o lună, toți mă iubeau. Mergeam la acțiuni cu echipa, în care făceam poze cu fanii… Lucruri pe care fotbaliștii mari le fac zilnic.

Arabia Saudită, o țară a luxului?
Nu pot să spun că m-a șocat cumva. Eu nu am primit ceasuri după meciuri sau mașină, așa cum auzeam că se vorbește. Era ca la orice club, dar cu niște fani care erau înnebuniți după fotbal. Veneau la antrenamente, ne însoțeau peste tot.

Modestia brazilienilor „de la televizor”

Te-a schimbat Arabia?
Foarte mult. Am cunoscut jucători brazilieni, pe care îi știam doar de la televizor și am rămas surprins cât de simplii sunt. Pentru mine era o onoare să ieșim la un restaurant împreună sau să mergem într-o vacanță. Asta m-a făcut să fiu și mai simplu și mai modest. Eu oricum sunt fericit mereu. Suntem oameni cu toții.

Ce vei face după ce renunți la fotbal? Intri în afaceri?
Nu (râde). Afacerea mea sunt copiii mei. Trebuie să investesc în viitorul lor, pentru că totul rămâne aici după ce murim. Nu știu ce voi face, dar sigur nu antrenor. Nu mai vreau să fiu plecat decât în vacanță.

Fotbalul românesc și Mediașul s-au schimbat mult?
Mediașul s-a schimbat, echipa e alta. Jucătorii tineri din prima perioadă sunt acum cunoscuți în Liga I. Cred că vom avea un parcurs bun și vom face surprize frumoase. Fotbalul românesc a slăbit mult. Anul trecut a fost un sezon destul de urât. Sperăm să-și revină, dar nu depinde de noi, jucătorii.