Când se poate relua Liga 1! „Asta e data limită”

Florin Gardos se bucura alaturi de Cristi Barbut dupa golul marcat in meciul de fotbal dintre Sportul Snagov si Universitatea Craiova, din cadrul Cupei Romaniei, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, marti 25 septembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Marcel Popescu, conducător al celor de la Craiova, a anunțat când s-ar putea relua Liga 1.

Oficialul oltenilor susține că întrecerea internă se poate disputa de la data de 13 iunie.

„Data limită la care se poate începe pentru a putea juca cele opt partide restante şi de a te înscrie în deadline-ul dat de UEFA de 20 iulie, urmând ca primul tur preliminar să înceapă pe 27 iulie, nu putem să ne încadrăm în acest interval, de a desfăşura opt partide, chiar dacă ele se joacă miercuri-duminică, decât dacă se începe pe 13. Dacă nu se începe pe 13 iunie, urmează scenariul B, în care UEFA să împingă finalul de campionat mai târziu şi startul în preliminariile de Champions League şi Europa League tot mai târziu, pentru a avea timp să joci cele opt etape”, a spus Marcel Popescu, la Telekom Sport.

Ce se întâmplă dacă Liga 1 nu se mai reia din cauza pandemiei COVID-19? Marcel Popescu a anuțat, pentru sursa menționată: „Dacă se ajunge la această soluţie, normal ar fi să se ştie şi în ce situaţie sau care e criteriul de departajare. Teoretic, campionatul poate să înceapă pe 13, dar există posibilitatea ca el ca după 3,4 etape, din cauza unor evenimente neplăcute să fie întrerupt”.

Burleanu: „UEFA a impus un termen limită”

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit și el despre reluarea Ligii 1. „Ne-am asumat obiectivele să începem în 15 mai antrenamentele în grupuri de către 4 jucători, apoi din iunie cu toată echipa.

Am primit garanții că nu va mai fi nevoie de izolare la domiciliu timp de două săptămâni atât timp cât stau într-un cantonament asigurat de club, unde sunt bine izolați”, a spus acesta la Digi Sport.

Peste două săptămâni, președintele Johannis a zis că vom avea un alt val de relaxări. Atunci vom creiona un calendar competițional, deocamdată sunt doar scenarii. UEFA a impus un termen limită, trebuie să desemnăm echipele care vor juca în Europa până la 20 iulie, deci până atunci trebuie să încheiem play off Liga 1 și Cupa României – Răzvan Burleanu, președinte FRF

Publicat: 13 05. 2020, 22:08