Cânu, suspectat de non-combat! **”Nu am vândut niciodată un meci!”
Gabriel Cânu a fost scos țap ispășitor de Adrian Porumboiu atât după înfrângerea contra lui Dinamo, cât și după cea din etapa recent încheiată, când moldovenii s-au înclinat la Urziceni.
Viorel Moldovan nici nu vrea să audă de posibilitatea ca fundașul să nu-și fi apărat corect șansele, deși admite că greșelile căpitanului au privat echipa de puncte.
"Cânu trece printr-o perioadă dificilă. Am avut discuții cu el și am mare încredere în el că își va reveni. Nu asta e valoarea lui. Aștept mai mult de la Gabi, fiindcă e căpitanul echipei, iar un lider trebuie să joace la un nivel înalt de fiecare dată. Refuz să cred fel de fel de zvonuri legate de Gabi. Nu este genul de jucător care să se implice în astfel de lucruri", a opiniat tehnicianul vasluian.
Fundașul s-a apărat, la rândul său, și susține că a avut o discuție lămuritoare în acest sens, cu patronul: "Mi-am dat cuvântul de onoare față de domnul Porumboiu că nu m-am băgat niciodată în vânzări de meciuri și nici n-o să fac astfel de lucruri vreodată"