Căpitanul Craiovei înaintea meciului cu FCSB: „Avem șansa de a trece pe primul loc și asta ne motivează și mai mult”. Ce spune despre șansa ratată de a juca partida pe noul „Ion Oblemenco”
Căpitanul alb-albaștrilor de la CS U Craiova, Alexandru Băluță, a analizat disputa de duminică dintre ocupantele locurilor 3, respectiv 2 din Liga 1. Oltenii sunt la egalitate de puncte cu FCSB, însă au un golaveraj inferior, iar mijlocașul speră ca echipa sa să urce pe primul loc după acest meci.
- Meciul CS U Craiova – FCSB, contând pentru etapa a 16-a a Ligii 1, e programat duminică, de la ora 20:45, pe stadionul din Drobeta Turnu Severin după ce cel din Craiova nu a putut fi finalizat la timp ca să organizeze acest joc. Cele două echipe au câte 32 de puncte fiecare, situându-se la un punct în spatele liderului CFR Cluj.
„Ne așteaptă un meci frumos, avem șansa de a trece pe primul loc, și noi și ei, și asta ne motivează și mai mult. Este un derby ținând cont de situația din clasament, dar noi trebuie să jucăm ca și în celelalte meciuri, iar dacă vom ține cont de ceea ce ne-a transmis Mister Mangia putem lua cele trei puncte. Suntem în creștere și trebuie să le punem probleme, mai ales noi, atacanții, pentru că întâlnim o echipă cu mare experiență, trebuie să concretizăm ocaziile pe care le vom avea. În tur am făcut o primă repriză bună, dar apoi am scăzut ritmul, s-a resimțit și oboseala de la meciul cu Milan, care ne-a consumat foarte mult. Acum suntem la un alt nivel atât din punct de vedere fizic, dar și ca moral. Vom juca la sută la sută din primul până în ultimul minut. Ei sunt în formă, au marcat 13 goluri în ultimele două meciuri, dar au avut alt gen de adversari, noi venim după patru deplasări grele, în care am luat toate punctele”, a spus Băluță.
La fel ca antrenorul Mangia, și Băluță și-ar fi dorit ca derby-ul să se joace pe noul stadion din Bănie și spune că presiune ar fi fost pe el și pe colegii săi doar din partea fanilor care le solicitau să le păstreze bilete: „Îmi pare rău că nu jucăm acasă, sunt sigur că am fi făcut un meci mare pe noul stadion, dar și la Severin trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Îmi doresc să avem un stadion plin și să-i mulțumim pe fani. Sper că și la Severin va fi o atmosferă așa cum a fost la Chiajna, unde am simțit ceva incredibil. Cea mai mare problemă pentru noi dacă jucam la Craiova era cum să facem rost de bilete pentru cunoscuți, pentru că este incredibil câte telefoane am primit cu toții pentru a procura bilete. Sigur îmi închideam telefonul în zilele dinaintea jocului, fiindcă suna în continuu”.
Băluță spune că nu mai este de actualitate un transfer al său la FCSB, după ce în vară Gigi Becali a oferit 1,5 milioane de euro pentru a-l aduce la echipă: „Domnului Becali i-am transmis răspunsul meu la oferta făcută în vară, acum mă gândesc doar cum să câștig un trofeu cu Universitatea”.