Căpitanul de la Sevilla a fost aproape de ‘câini’: „Mi-au zis că se mai gândesc și am semnat imediat cu Steaua”

Ștefan Iovan a afirmat că „tricolorii” s-ar fi putut întoarce cu
puncte din deplasarea de la Paris dacă elevii lui Răzvan Lucescu ar
fi avut mai multă încredere în forțele proprii și ar fi fost mai
atenți pe final de meci. Secundul naționalei a precizat că trupa
lui Blanc nu a supus reprezentativa română unei presiuni foarte
mari și doar neatenția din ultimele 10 minute au condus la
rezultatul înregistrat.

„Am făcut un joc reușit cu Franța având in vedere
posibilitățile noastre actuale. După minutul 80 am prins aripi, dar
nu am avut tact și ne-am descoperit. Francezii nu au pus mare
presiune pe noi, dar nu am avut încredere în forțele proprii. Cred
foarte mult în șansele de calificare”,
a declarat Ștefan
Iovan.

„Jucătorii de la
tineret au nevoie de calificare pentru a se
maturiza”

Băieții lui Emil Săndoi vor încerca astăzi, cu începere de la
ora 14:30, să întoarcă rezultatul din meciul tur cu Anglia și să
obțină biletele pentru Campionatul European de tineret, iar Ștefan
Iovan este încrezător în șansele „tricolorilor mici” de a accede la
turneul final. Iovan și-ar dori că naționala Under 21 să se
califice la CE pentru ca jucătorii să capete experiența duelurilor
tari și să fie pregătiți atunci când vor face pasul către prima
echipă.

„Avem o echipă foarte bună de tineret. Avem nevoie de
jucători talentați care să se maturizeze repede pentru a face pasul
către echipa mare. Au nevoie de această calificare pentru a se
maturiza”

„Am
fost aproape de Dinamo, dar în aceeași zi am semnat cu
Steaua”

După aproape 300 de partide în tricoul Stelei, mai exact 291,
fostul fundaș stelist a dezvăluit că a fost foarte aproape să
evolueze pentru rivalii de la Dinamo. Iovan a declarat chiar că a
mers să dea probe la gruparea din Ștefan cel Mare, dar pentru că
aceștia au oficialii „câinilor” au ezitat să-i ofere un contract,
Iovan s-a reorientat rapid: s-a dus în Ghencea și a semnat cu
Steaua.

Eternul derby, Dinamo-Steaua, se joacă duminică, ora
20:30.

„Mereu meciurile Dinamo-Steaua au fost încrâncenate, este o istorie
de apărat. Nu există o favorită, rezultatul se decide numai pe
teren, sunt orgolii foarte mari. Din punctul de vedere al
omogenității Dinamo stă mai bine, dar și la Steaua au venit
jucătorii de la Urziceni care s-au integrat rapid. După acest joc
suporterii, vor uita cel puțin o săptămână, problemele cu
conducerile cluburilor. Prima dată am ajuns la Dinamo, mi-au spus
că se mai gândesc că poate o semnăm în câteva zile, dar în aceeași
zi m-am dus la Steaua și am semnat contractul”
, a declarat
Ștefan Iovan la Sport.ro

Publicat: 12 10. 2010, 11:25
Actualizat: 12 10. 2010, 12:07