Capitanul,** foc și pară!
După ce a auzit că Gigi Becali cere acum 200.000 de euro în
schimbul său, Sorin Ghionea s-a enervat cumplit. Deja ajunsese la o
înțelegere cu Porumboiu să meargă la FC Vaslui, plus că are și o
ofertă concretă din străinătate, dar căreia îi poate da curs doar
dacă vine liber de contract.
Căpitanul Stelei a luat foc când a văzut că nu poate pleca în
această iarnă gratis de la Steaua, deși e de cinci ani la acest
club, deci și-a făcut datoria față de echipă, plus că are și o
vârstă la care e deja destul de dificil să mai găsești un contract
bun. Sorin Ghionea are două variante în această iarnă. Una de a
merge la Vaslui, acolo unde s-a înțeles deja cu Porumboiu să-i
plătească cel puțin salariul de la Steaua, iar a doua de a pleca în
străinătate, el fiind dorit de o echipă, cu condiția să vină liber
de contract. Sorin ar prefera Vasluiul, deoarece ar rămâne aproape
de casă. După cum se știe, el a devenit de ceva timp tată și nu
agreează ideea de a se transfera peste hotare, aceasta fiind doar
ultima soluție pentru el.
S-a supărat că Rada a plecat înaintea
lui
De unde a plecat însă supărarea lui Ghionea? Înainte de Crăciun, el
avusese o înțelegere verbală cu oficialii clubului astfel încât, în
cazul în care va avea o ofertă de la o altă echipă în această
iarnă, să plece fără nicio pretenție financiară din partea
Stelei.
Căpitanul roș-albaștrilor nu numai că nu se poate transfera gratis
la o altă formație, dar a fost surprins să constate că lui Ionuț
Rada i s-a dat drumul înaintea lui. Transferul lui Ionuț la Al Nasr
îi îngreunează astfel lui Ghionea despărțirea de Steaua, echipă ce
riscă să rămână cu un singur fundaș central valid în lotul din
acest retur.
„Am citit în ziare că aș putea ajunge la Steaua. Nu știu
nimic în plus. Doar că sigur voi fi cedat de Vaslui la altă
echipă”, Marko Ljubinkovic, mijlocaș FC Vaslui
„Nu înțeleg de ce Rada a fost vândut, iar Tudose
împrumutat. Ce se va întâmpla cu Sorin (n.r. – Ghionea)? Să vedem
cum va fi situația lui acum”, Marius Lăcătuș, declarație
acordată la Sport.ro
„Dacă se va realiza schimbul Ghionea-Ljubinkovic, noi vom fi
avantajați, deoarece în mod sigur ne vom întări linia
defensivă”, Marius Lăcătuș, antrenor FC Vaslui
Surdu ar pleca de la
Steaua!
Romeo Surdu a declarat ieri pentru Sport.ro că ar fi dispus să
părăsească Ghencea, indiferent de ofertă. „Aș pleca de la Steaua
dacă aș avea o ofertă, iar clubul ar fi încântat. M-aș duce chiar
și după Dan Petrescu în liga a doua din Rusia, dacă e nevoie și
dacă Steaua trebuie să facă acest transfer. Rămâne să vedem ce va
fi”, a mărturisit Surdu.
Bergodi, un nou asalt la
Stoichiță
Fostului antrenor al Stelei nu i s-au cicatrizat rănile provocate
de demiterea de la Steaua. Bergodi (foto) l-a „înțepat” iar pe
urmașul său, Mihai Stoichiță, într-un interviu oferit pentru Prima
TV. „La nici zece minute de la terminarea meciului cu
Sheriff, Profesorul vorbea despre mine. Eu ce trebuia să zic când a
pierdut calificarea la Tiraspol? Suporterii știu să recunoască o
persoană corectă, de aceea pe mine mă susțineau, iar pe el
nu„, a fost comentariul acid al italianului.