Căpitanul Stelei ’86 se ia de MM!** „Și-a schimbat motto-ul:’Decât o moarte în genunchi, mai bine o viață pe burtă’ „

Fostul căpitan al Stelei, Tudorel Stoica, a sărit la gâtul
managerului Mihai Stoica, criticându-l pe acesta pentru
declarațiile făcute la adresa lui Victor Pițurcă, după care a
comentat ultimele evenimente petrecute la gruparea din
Ghencea:

„Mi se pare tragic acest tămbălău care se petrece la
Steaua. Lăcătuș și Duckadam erau singurii care mai aduceau aminte
de vremurile bune ale Stelei. Nu aș fi comentat deloc, dar am auzit
declarațiile lui Mihai Stoica la adresa lui Victor Pițurcă, pe care
l-a jignit. MM a avut mai multe contraperformanțe decât reușite, să
nu uităm că a fost singurul manager care a coborât din lojă și a
lovit un suporter, dar și că este singurul manager care colaborează
în paralel cu o televiziune. Motto-ul lui s-a schimbat din „Decât o
viață în genunchi, mai bine o moarte în picioare” în „Decât o
moarte în genunchi, mai bine o viață pe burtă”. Nu e posibil să
pună jucătorii să îngenuncheze în fața suporterilor că așa vrea el.
Mihai Stoica nu știe ce e ăla fotbal, nu și-a rupt el picioarele
pentru Steaua. A stat în umbra lui Marius Stan la Galați și vine
acum să dea lecții.

Cred că presiunea pusă pe echipă în perioada de pregătiri și
rezultatele bune obținute acolo au făcut ca jucătorilor să le scadă
concentrarea în campionat. Se joacă la rezultat, dar, din păcate,
nu este o problemă doar la Steaua, ci și la Rapid sau Dinamo.
Trebuie promovat fotbalul spectacol, care nu numai că aduce lumea
la stadion, dar aduce și rezultate. Presiunea banilor face ca acest
sport să nu mai fie și spectaculos. Gigi Becali jignește, dar îl
înțeleg, pentru că dă bani din buzunarul propriu. Totuși, nu se
procedează așa, a făcut mult rău Stelei și multor jucători care au
trecut prin Ghencea. Deja l-a jignit pe Cîrțu, spunând că îl va
ține până în vară, după care va aduce un antrenor mai valoros, au
fost Andrei Cristea, Vali Badea și alții”, a spus Tudorel
Stoica la Sport.ro.

Publicat: 08 03. 2011, 11:08
Actualizat: 08 03. 2011, 11:09