Fundașul sud-american a refuzat să intre în programul echipei la revenirea la Târgu Jiu și va fi sancționat. Alexandre Cardoso riscă o amendă după ce în amicalul cu Hapoel Haifa a părăsit terenul fără încuviințarea antrenorului și a mers la vestiare, iar la revenirea la Târgu Jiu a refuzat să se prezinte la ședința de pregătire. “Avem un caz grav de indisciplină. E vorba de Cardoso care a ieșit de pe teren în mod deliberat la o fază de joc în care arbitrul nu i-a dat un fault și foarte nervos, pe ce motive nu știu, a ieșit de pe teren. Să vedem ce invocă, probabil are niște motive care se vor îndrepta spre antrenor. A părăsit echipa, și-a luat bagajul și a plecat”, a declarat Cîrțu la revenirea din cantonament. Tehnicianul a refuzat să poate o discuție cu fotbalistul brazilian, anunțând însă că acesta nu va scăpa nepedepsit. “Ce să vorbesc cu el? Nu înțelege nimic. Ce discuții să am cu el? Va fi sancționat conform R.O.I.”.
Cardoso s-a prezentat totuși la ultimul antrenament al săptămânii, programat ieri dimineață, ședință de la care a lipsit însă antrenorul Sorin Cîrțu. Fundașul brazilian a declarat că ieșirea sa s-ar fi datorat tensiunilor acumulate în cantonament. “Nu sunt supărat nici pe antrenor, nici pe echipă. S-au acumulat multe tensiuni în cantonament și a apărut și o mică problemă de familie. Voi continua la Pandurii, nu am de gând să părăsesc echipa” , a spus Cardoso. Â
Cârțu refuză apropierea de jucători
De obicei distant cu jucătorii, Sorin Cîrțu a încercat în stagiul austriac o apropiere față de elevii săi, însă tentativa sa a eșuat. “Eu am încercat să fiu mai apropiat, să îndulcesc relația cu jucătorii. Porbabil că unii înțeleg greșit chestia asta și e mai bine ca eu să-mi văd de treaba mea și ei să-și vadă de treaba lor. Nu am cerut la nimeni afecțiune și dacă își fac lucrurile așa cum cer eu e în regulă. Până la urmă nu am văzut un președinte de club să tragă-l la răspundere pe Cardoso sau pe nu știu care, ci pe Cîrțu. Dacă răspund atunci să facă ce spun eu, ce transmit eu. Dacă glumești nu e prea bine, se înțelege greșit. Cardoso și așa înțelege greu dar cine știe ce înțelege prin anumite gesturi” , a afirmat tehnicianul.
Â
Tilincă ratează startul sezonului
Atacantul Cosmin Tilincă, cel mai bun marcator al gorjenilor în perioada de pregătire, va pierde debutul campionatului după ce a suferit o accidentare în partida amicală cu Apollon Limassol ce a avut loc în Ungaria. Tilincă a fost diagnosticat cu leziune fibrilară de circa 1,5 mm, perioada de recuperare fiind de circa zece zile. Cîrțu va aborda jocul cu Astra Ploiești doar cu trei atacanți, Stromajer, Raskovic și Arieta.
Păcurar, din nou titular Mediat de președintele Condescu, conflictul dintre Cârțu și Păcurar pare să fi fost dat uitării, fotbalistul având șanse mari să debuteze ca titular în noul sezon după ce în returul trecut a evoluat foarte puțin. Cârțu avertizează, totuși, că situația este similară cu cea din iarnă, iar Păcurar trebuie să confirme și în campionat. “Păcurar a jucat bine. Nu am avut ce-i reproșa nici în iarnă. La meciurile oficiale mă interesează să câștige echipa, nu contează cu cine. O să aleg un 11 la meciul cu Astra, să vedem cât de inspirat voi fi, dar asta nu înseamnă că voi continua la fel”, a spus Cîrțu. Â
Basara, OUT! Testat de Sorinaccio atât în finalul returului cât și în stagiul austriac, Marko Basara nu mai este dorit de Cîrțu la Pandurii. “Avem destui străini. Nu m-ar interesa și nu mi-a făcut o impresie strong”, a declarat tehnicianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER