După ce a explicat că pentru Alexandru Pițurcă nu există nici o ofertă, președintele pandurilor a dezvăluit că fundașul Alexandre Cardoso a fost ofertat de două cluburi din Turcia și Bulgaria. Marin Condescu nu a dezvăluit numele acestora precizând doar că e posibil ca brazilianul să plece de la Pandurii:
„Nu ne-am programat să vindem jucători dar e un lucru bun că sunt cluburi interesate de jucătorii noștri. Pentru Pițurcă nu avem o ofertă concretă. Singura ofertă concretă pe care o avem e de la echipe din Turcia și Bulgaria pentru Cardoso. Dacă acestea se vor concretiza în această perioadă de iarnă și dacă vom ajunge la un acord e posibil ca brazilianul să plece.”
Fundașul stânga brazilian al pandurilor a declarat că mai are trei ani de contract cu echipa din Târgu Jiu precizând doar că nu dorește să plece la echipe din vestul Europei:
„Mai am trei ani de contract cu Pandurii dar e mult timp pentru ce vreau eu. Deocamdată nu am planuri să plec pentru că mă gândesc doar la Pandurii. Nu vreau să ajung în Spania, Italia sau Germania, vom vedea ce va fi dar cred că voi rămâne aici dacă îmi va fi bine la Pandurii” a spus Cardoso care recunoaște că se simte foarte bine la Târgu Jiu și consideră că a făcut progrese jucând aici: „De când am venit la Târgu Jiu m-am simțit bine iar la echipă am avut condiții bune și asta e cel mai important.Dacă te gândești mereu la ceea ce ai de făcut atunci ai și rezultate iar eu cred că am avut rezultate bune. Nu contează în ce oraș ești sau la ce echipă ca să joci bine.”
Marin Condescu a mai precizat că Pandurii nu duce lipsă de bani pentru a vinde neapărat jucători în această iarnă chiar dacă există un blocaj financiar la unul dintre principalii finanțatori: „Nu ducem o lipsă acută de bani ca să spunem că trebuie să vindem jucători sau că trebuie să stabilim un anumit preț mare unui jucător.Recunosc că este un blocaj financiar care ne-a afectat și pe noi dar sper să facem față și să nu fim nevoiți să vindem jucători ca să avem bani.”
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER