CFR s-a calificat în primăvara europeană după o campanie record, cu 14 partide în cupele europene, care este depășită în istoria României, doar de FCSB 2005-2006, cu 18 partide.
Dan Petrescu a dezvăluit cum a atins această performanță și spune că își vede fotbaliștii extenuați. „Meseria mea este să-i motivez și să-i trezesc pe acești jucători. Dacă nu îi trezesc o să plângă mai apoi și o să zică: „Ce proști am fost că la meciul ăla nu am fost concetrați”. Îmi dau seama că sunt extenuați, obosiți, toți. Praf sunt. I-am omorât cu video, cu antrenamente, cu ședinte, dar le zic mereu că ei s-au mai odihnit și eu deloc, iar eu am altă vârstă. Și eu sunt foarte obosit și am nevoie de o vacanță. Eu, de obicei, nu vreau vacanță”, a povestit Dan Petrescu.
Antrenorul așteaptă să se poată baza în 2020 și pe George Țucudean. „Din ce știu eu, Țucudean va începe pregătirea cu noi, va merge în cantonament. Are contract cu CFR, își dorește să înceapă și Doamne ajută să fie lângă noi. Chiar dacă fără el ne-am descurcat minunat, cu el cred că eram și mai buni”, a spus Dan Petrescu, despre fotbalistul care a luat o pauză, din pricina afecțiunilor la inimă cu care se confruntă.
Pare exclus ca Nistor să se întoarcă la CFR. Petrescu nu s-a gândit să-l înlocuiască pe Culio cu jucătorul care nu s-a impus sub comanda sa, în primul an al antrenorului la Cluj. „Nu m-am gândit la asta. E un jucător foarte bun, care aici nu a avut noroc, dar de la Dinamo e cel mai bun”, a spus Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER