Carlao, la Rapid doar ‘definitiv’! „Leiria nu ia în calcul un împrumut”

Președintele clubului Uniao Leiria, Joao Bartolomeu, a
declarat, pentru publicația Diario Leiria, că nu ia în calcul un
împrumut al atacantului Carlos Alexandre de Souza Silva „Carlao”,
dorit de Rapid, ci doar un transfer definitiv, în cazul în care
sunt îndeplinite cerințele portughezilor, informează agenția
Mediafax.

Directorul general al clubului, Mario Garrido, a
declarat că există mai multe cluburi interesate de doi sau trei
jucători de la Uniao Leiria, însă, în acest moment, «nu există
nimic concret, aceste probleme fiind analizate de către
președintele grupării, Joao Bartolomeu». La rândul său, Joao
Bartolomeu a declarat, pentru publicația noastră, că în ciuda
informațiilor apărute în presă privind un transfer al atacantului
Carlos Alexandre de Souza Silva „Carlao”, jucătorul nu va pleca de
la clubul portughez. Jucătorul a fost anunțat ca fiind dorit de
Rapid București, care este interesat de un împrumut al
brazilianului, după ce l-a luat și pe Cassio de la Uniao Leiria.
Dar Bartolomeu a precizat că nu se ia în calcul un împrumut al lui
Carlao, ci doar un transfer definitiv, în condițiile dorite de
gruparea portugheză
„, scrie Diario Leiria.

Potrivit cotidianului Record, gruparea Rapid este interesată de
serviciile atacantului brazilian al echipei Uniao Leiria, Carlos
Alexandre de Souza Silva „Carlao”, în vârstă de 24 de ani.
După achiziționarea lui Cassio (n.r. – Cassio Vargas
Barbosa, venit în această vară la Rapid tot de la Uniao Leiria)
pentru următoarele trei sezoane, clubul român ar putea face, în
următoarele zile, o ofertă de împrumut pentru Carlao, cu opțiune de
transfer la finalul sezonului
„, a scris, luni, jurnalul
portughez.

Carlao are contract cu Uniao Leiria până în 2014. El joacă la
echipa portugheză din februarie 2009 și are o clauză de reziliere
de 4 milioane de euro.

Publicat: 27 07. 2010, 17:48
Actualizat: 27 07. 2010, 18:07