Carlos Fortes, la primul gol pentru Craiova! Ce au făcut oltenii în primul amical din Austria, cu rușii de la Orenburg
Primul amical al Craiovei în stagiul din Austria a fost contra rușilor de la FC Orenburg, pe care CFR Cluj îi învinsese cu 1-0 cu câteva zile înainte. Trupa lui Cornel Papură a reușit numai o remiză, scor 1-1, cu ocupanta locului 7 în sezonul trecut din Rusia. Pentru olteni a punctat Carlos Fortes, în minutul 34, iar rușii au egalat prin Malyarov, în minutul 80.
Rușii au ratat o ocazie uriașă în minutul 4, la o gafă a lui Kelic, dar atacantul rus s-a împiedicat, singur cu Pigliacelli. Luftul lui Bărbuț din poziție centrală a fost prima șansă a Craiovei, pentru ca, la finalul primei jumătăți de oră, Carlos Fortes să nimerească bara dintr-o lovitură liberă. Tot atacantul portughez a fost cel care a deschis scorul, peste câteva minute, cu o preluare și șut din centrul careului. Mihăilă a finalizat spectaculos o fază cursivă a oltenilor, în finalul primei părți, dar portarul rușilor a păstrat rezultatul.
În lipsa achizițiilor, s-au remarcat puștii
Craiova a încercat să joace direct, cu verticalizări, fără temporizare, cu presing agresiv, să recupereze sus, asumându-și riscuri. Un stil diferit față de era Mangia. În partea secundă, Papură a trimis pe teren și mai mulți puști, dar Craiova și-a menținut abordarea, păstrând posesia și inițiativa. Mihai Roman, Baiaram și Vali Constantin au ratat ocazii importante de gol, dar și rușii au avut o bară, cu un sfert de oră înainte de final, pentru ca în minutul 80 să reușească egalarea.
Așadar, oltenii au arătat destul de bine pentru această fază a pregătirii. Au lipsit noii-veniți, Qaka, Ivanov și Vătăjelu, dar și Cicâldău, aflat la lotul de tineret, în timp ce Koljic e încă în recuperare. Dintre „noutăți” a impresionat puștiul Vasile Constantin, de la academia Craiovei, asumuit atât ca stil de joc, dar și ca fizic, cu dinamovistul Nistor, precum și Ștefan Baiaram, un jucător de 16 ani.
Cornel Papură a aliniat formula: Pigliacelli (63 L. Popescu) – Martic (46 Vlădoiu), Acka (46 Hreniuc), Kelic (46 Tiago), Bancu (46 Briceag) – V. Constantin (63 Bârzan), Mateiu (46 I. Popescu), Bârzan (46 M. Șerban) – Bărbuț, (46 Borța), Fortes (46 M. Roman), Mihăilă (46 Baiaram).
FC Orenburg a început cu: Rudenko – Sivakov, Despotovic, Chukanov, Malykx, Alves, Poluboyarinov, Shakov, Kozlov, Ayupov. Au intrat: Dovbnia – Asatiani, Sutormin, Afonin, Kulishev, Polotov, Ridlovski, Malyarov,Galadzhan. Antrenor: Fedotov Vladimir.
Celelalte meciuri amicale ale Craiovei în Austria sunt cu: Qarabag (pe 25 iunie), Ferencvaros (pe 1 iulie) și Legia Varșovia (pe 2 iulie).