Carlos Fortes nu impresionează.. Întâi Lăcătuș, acum Culio: „Fortes, Fortes…toată lumea numai Fortes! E bun, dar nu ca ei”
Transferul lui Carlos Fortes (24 de ani) de la Gaz Metan Mediaș la Universitatea Craiova a împărțit lumea fotbalului românesc în două tabere. Unele voci susțin că oltenii au dat o adevărată lovitură, dar altele sunt de părere că vârful lusitan e supraapreciat. După Marius Lăcătuș, a venit rândul lui Emmanuel Culio să-și spună părerea sinceră.
Veteranul CFR-ului, care a anunțat că în 2020 va pune ghetele în cui, a vorbit despre plecarea lui Alex Mitriță la New York City, apoi a făcut referire și la Fortes: „Mitriță e mai bun decât Fortes, e un jucător incredibil, acum că a plecat în America va fi un jucător bun, foarte bun. Fortes e alt fel de jucător, atacant, în careu e periculos. Fortes, Fortes toată lumea aici în România….îl respectăm pentru că e un jucător bun, dar nu e ca Mitriță sau ca Țucudean. Craiova are o echipă puternică, Mitriță era un jucător valoros pentru Craiova, dar are alți jucători buni, precum Bancu”, a transmis mijlocașul portughez în conferința de presă pe care a susținut-o alături de Toni Conceicao înaintea meciului direct cu Universitatea Craiova, de duminică (ora 21:00).
Carlos Fortes, ironizat de Marius Lăcătuș
Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, nu e impresionat de transferul lui Carlos Fortes la Craiova. „Fiara” spune că un atacant care a marcat cinci goluri în 19 etape nu e deloc de speriat: „Toată lumea văd că vorbește că a marcat 5 goluri în 19 etape… și mamă, s-au întărit de s-au rupt. Peste tot, l-a luat Craiova pe Fortes. Să vedeți ce face! Totuși, 5 goluri în 19 etape nu sunt foarte multe”, a spus Marius Lăcătuș, în cadrul unei conferințe de presă.
150.000 de euro plus TVA a plătit Craiova pentru transferul lui Fortes
Carlos Fortes a venit de la Vizela la Mediaș, pe 4 iulie 2018. Atacantul a reușit cinci goluri și două pase de gol în 19 partide pentru Gaz Metan. A fost una dintre țintele lui George Becali la FCSB, dar discuțiile nu s-au materializat. Din unele informații, latifundiarul n-ar fi vrut să plăteascu un comision cerut de impresari. Fortes va purta tricoul cu numărul 29 la Craiova.