Președintele Consiliului de Administrație, Ciprian Damian, a vorbit despre situația de la vaslui, acolo unde secunzii lui Lopez Caro și-au anunțat demisia.
Tehnicianul spaniol a programat astăzi un antrenament, dar majoritatea jucătorilor nu înșeleg nimic din ceea ce se petrece, doar cei spanioli înțelegând indicațiile antrenorului.
Următorul pas pe care îl pregătesc oficialii Vasluiului este suspendarea lui Caro, iar azi sau mâine va fi numit un nou antrenor care să se ocupe de pregătirea echipei.
„Echipa se antrenează, singurul care înțelege ce se întâmplă acolo este domnul Caro. Relația contractuală cu antrenorii secunzi a fost încheiată. Caro este și antrenor cu portarii, și antrenor secund, ocupă toate posturile băncii tehnice. Vom lua toate măsurile necesare pentru că așa ceva nu se mai poate. Roșu și Macheda au spus că nu pun umărul la dezintegrarea acestei echipe. Vom încerca suspendarea lui Caro. A revenit asupra programului echipei, probabil la sfatul avocaților. Fotbaliștii nu mai înțeleg nimic, sut supărați că pierd bani, pierd bonusuri. Astăzi sau mâine vom ști cine va fi noul antrenor al Vasluiului. Nu e posibilă revenirea lui Mihai Stoica, chiar și cu aceste schimbări. Meciurile câștigate de Vaslui au fost realizate doar cu valoare jucătrilor. Lopes Caro nu a mai intrat în vestiarul jucătorilor de o lună de zile, fotbaliștii fac singuri ședințe tactice.”, a spus Ciprian Damian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER