„Cârstea a ieșit din comă și a fost transportat la Spitalul din Pitești!”
Directorul tehnic al Gloriei Bistrița, Constantin Cârstea, și-a revenit din comă, iar luni la prânz a fost transferat de la Spitalul Județean Bistrița-Năsăud la Spitalul Județean Pitești, din localitatea sa de domiciliu, informează MEDIAFAX.
Medicul Mircea Gelu Buta, directorul spitalului Județean Bistrița-Năsăud, a declarat, luni, că decizia a fost luată de medici la cererea familiei care a vrut să-l ducă pe Constantin Cârstea acasă, ca să fie mai aproape de București.
"Faza critică a trecut. Și-a revenit din comă în această dimineață și, în jurul orei 12.45, a plecat la Spitalul Județean Pitești cu o ambulanță de tip C, cu medic, pe care am pus-o la dispoziție. Am vorbit cu cei de acolo care îl vor interna la neurologie și îl vor supraveghea. A fost o decizie medicală luată împreună cu familia care și-a dorit să-l ducă acasă. Am luat legătura și cu clinica de neurologie din București care ne-a spus că nu are cu ce să îl ajute, dar cei de acolo ne-au sfătuit să-l transferăm la Pitești pentru că e mai ușor de ajuns în Capitală în caz de nevoie. Urmează acum faza a doua a bolii, respectiv cea în care se poate recupera sau poate avea nevoie de o intervenție chirurgicală", a explicat dr. Buta.
Contactat telefonic, președintele Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu nu a dorit să mai facă alte declarații întrucât, a spus el, familia Cârstea a fost deranjată de multitudinea interpretărilor care s-au dat în acest caz.