Cârțu debutează luni pe banca Iașiului:** „Aștept un plus de voință de la jucătorii mei în meciul cu Brașovul. Partida este o piatră de încercare pentru noi”

La mai puțin de o săptămână după ce a preluat Iașiul, Sorin Cârțu va debuta luni pe banca tehnică a echipei CSMS într-un meci împotriva Brașovului, ultima formație pe care a pregătit-o tehnicianul oltean înainte de a urca în Copou. Cârțu admite că nu a avut timp suficient să-și cunoască noii elevi, dar a precizat că așteaptă de la aceștia un plus de voință pentru a putea obține cele trei puncte.

„Meciul cu FC Brașov este o piatră de încercare pentru noi, dar privim cu încredere partida de luni. Aștept de la jucători un plus de voință. Trebuie să creadă și să își dorească să luăm cele trei puncte. E greu și pentru mine și pentru jucători deoarece timpul a fost scurt pentru ca eu să văd ce calități au ei și ei să înțeleagă ce cerințe am eu de la ei”, a spus Sorin Cârțu.

Deși la venirea în Copou a declarat că va adopta sistemul 4-4-2, după primele zile petrecute la echipă Cârțu a subliniat că e puțin probabil ca Iașiul să joace cu două vârfuri: „În ceea ce privește sistemul de joc, am cam rămas dezamăgit pentru că acest lot este structurat pentru 4-1-4-1. Eu aș fi vrut să jucăm 4-4-2. Rămâne ca până la ora jocului să mă decid ce formulă voi utiliza”.

Tehnicianul a precizat că sunt șanse mici să-l poată folosi pe căpitanul Răzvan Tincu în meciul de luni, incerți mai fiind Pătulea și Milea.

„Tincu nu s-a pregătit în această săptămână și probabil nu voi putea conta pe el. Milea și Pătulea sunt și ei incerți, au ratat câteva antrenamente, dar joi am făcut un meci-școală iar cei doi au jucat destul de bine. Eu sper să nu mai facem gafe în apărare”, a mai spus Cârțu.

Publicat: 26 04. 2013, 14:22
Actualizat: 26 04. 2013, 14:23