Sorin Cîrțu a fost demis ieri de pe banca Pandurilor cu două etape înainte de finalul campionatului, dar spune că această decizie nu îl afectează foarte tare deoarece nu ar fi mers alături de gruparea gorjeană în divizia secundă.
Cîrțu își reproșează ieșirile la adresa arbitrului, precizând că dacă ar fi un tehnician lipsit de defecte ar fi pe același palier de performanță cu Mourinho, antrenorul celor de la Inter.
„În Consiliul Director s-a luat decizia să fiu suspendat din funcție. N-am înțeles această decizie. Mai aveam un an de contract, dar oricum nu aș fi antrenat în „B”. Mi s-a reproșat faptul că am fost suspendat la meciul cu Iași, că n-am putut fi pe bancă cu Rapid… Dacă aș fi stat pe bancă cu Iași, nu se primea gol. Dar nici ei nu m-au protejat, la fel cum sunt apărați alți antrenori.Am și eu defectele mele. Dacă aveam numai calități, probabil eram în locul lui Mourinho. Iar unul dintre defecte are legătură cu arbitrii. Se știe că protestez mult. Dacă eram indispensabil pentru ei, trebuia să se bată pentru mine, să-mi asigure protecție. În plus, ca să-ți atingi scopul, trebuie, ca jucător, să te sacrifici și să te umilești. Cum s-a umilit Samuel în fața lui Pedro, la Inter – Barcelona. Am pierdut trei puncte în minutul 90. O echipă care ia gol după minutul 85 este o formație mică.”, a declarat Cîrțu pentru Evenimentul Zilei.
Inventatorul „autobazei” exclude posibilitatea de a pregăti Universitatea Craiova, deoarece Știința este de nerecunoscut în momentul de față.
„N-am treabă cu Craiova! Păi ce, are echipă? Aia e echipa Severinului. Craiova nu mai are echipă!”, a încheiat Cîrțu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER