CSU Craiova a remizat cu Steaua pe teren propriu, scor 0-0, după un meci în care oltenii au jucat aproape o repriză în inferioritate numerică, după eliminarea lui Brandan din minutul 50.
După meci, tehnicianul Sorin Cîrțu s-a declarat mulțumit de scorul final, dar în continuare consideră că echipa sa nu evoluează la potențial maxim. „Poate intrăm mai greu în formă”, spune fostul jucător al Craiovei Maxima.
„Cu evenimentele din repriza a doua (n.r. eliminarea lui Brandan), singura noastră țintă era să scoatem un punct. Am fost și noi surprinși de evoluția lor, iar la pauză am corectat unele lucuri. Eliminarea lui Brandan a venit însă devreme și nu am mai putut pune în aplicare ce am discutat.
Înainte de meci, dacă îmi spunea cineva că am putea face un egal, probabil aș fi acceptat.
Suntem o echipă cu care e greu să joci. Mereu intrăm pe teren cu gândul de a juca și de a câștiga. Poate intrăm mai greu în formă după perioada de pregătire, dar vom vedea„, a declarat Sorin Cârțu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER