Câştigarea Supercupei, surplus de moral pentru Craiova. Dragoş Bon: „Putem lupta pe trei fronturi, avem lot valoros”

După ce a câştigat două trofee în ultimele două luni, Cupa României şi Supercupa României, Universitatea Craiova începe noul campionat cu gândul de a cuceri şi trofeul de care a fost aproape, dar pe care l-a ratat în ultimii ani – titlul în Liga I.

Antrenorul secund al oltenilor, Dragoş Bon, spune că lotul este suficient de valoros şi de numeros pentru a se lupta pe trei fronturi: campionat, Cupa României şi cupele europene.

Câştigarea Supercupei, surplus de moral pentru Craiova. Dragoş Bon: „Putem lupta pe trei fronturi, avem lot valoros”

Deşi Craiova a arătat un joc modest în amicale şi în Supercupă, Dragoş Bon se aşteaptă la spectacol la duelul de sâmbătă, ora 21.30, cu FC Argeş, mai degrabă prin prisma tradiţiei acestui duel.

„Ne aşteaptă un meci de tradiţie, întotdeauna au fost derby-uri spectaculoase între Universitatea Craiova şi FC Argeş, sunt convins că vom face un meci frumos, apreciat de suporteri, fiindcă şi ei aşteaptă cu nerăbdare acest debut de campionat.

Suntem pregătiţi, echipa este pe un drum bun, am demonstrat-o şi la Supercupă, ne dorim să începem cu un joc bun şi cu victorie, care să ne dea speranţe, mai ales că ne dorim să câştigăm titlul anul acesta. Trebuie să avem un plus de moral la început de sezon, după câştigarea Supercupei, fiindcă este un trofeu adjudecat în premieră de Ştiinţa. E clar că suporterii aşteaptă multe de la noi, şi noi ne dorim să câştigăm titlul.

Lotul este competitiv, şi munca pe care staff-ul a depus-o în această pauză trebuie să se vadă, sperăm că vom arăta cum îşi doresc fanii. Avem un lot valoros, echilibrat numeric şi asta ne dă speranţe că vom putea să mergem mai departe pe toate fronturile, nu este uşor, dar pentru asta ne pregătim: să câştigăm titlul, să păstrăm Cupa şi să ne calificăm în cupele europene.

Suntem mulţumiţi cum a decurs pregătirea, de ce arată echipa, e clar că nu suntem la potenţial maxim, fiindcă suntem la start de sezon, dar avem speranţe că încet-încet, motoarele se vor tura la maxim”, a declarat antrenorul de 41 de ani.

Obiectivul „primordial” al Craiovei – accederea în fazele superioare ale Conference League

Universitatea Craiova şi-a aflat şi adversara din turul 2 preliminar al Conference League, formaţia albaneză KF Laci, echipa din Bănie având şi un trimis la duelul albanezilor cu Podgorica. „Avem informaţii, unul dintre membrii staff-ului a urmărit echipa albaneză.

Nu ne aşteaptă un meci uşor, dar nu trebuie să ne gândim decât la accederea în fazele superioare ale competiţiei, fiindcă acesta este obiectivul nostru primordial în această competiţie” spune Dragoş Bon.

Bledar Kola, actualul secund al lui Marinos Ouzounidis la Universitatea Craiova, este „omul din interior” al oltenilor. Fost internaţional albanez, Kola a jucat chiar la echipa din oraşul Elbasan, unde se va disputa prima manşă a dublei dintre Laci şi Universitatea Craiova. Bledar Kola a făcut carieră în Grecia, unde a evoluat inclusiv pentru Panathinaikos şi AEK Atena, unde a şi fost coleg cu Marinos Ouzunidis.

Suporterii Craiovei se pot testa gratis pentru a intra la meciul cu FC Argeş

Abonaţii clubului Universitatea Craiova şi cei care şi-au achiziţionat bilet la meciul din prima etapă, cu FC Argeş, şi nu sunt vaccinaţi împotriva coronavirus, se pot testa gratuit la unul dintre partenerii clubului din Bănie, pentru a putea asista la debutul juveţilor în campionat.

„Doar la meciul cu FC Argeș partenerul nostru Vitaplus Medical testează în mod gratuit abonații clubului nostru în sezonul competițional 2021-2022 și persoanele minore. De asemenea, restul suporterilor vor avea parte de un preț preferențial de 23 lei.

Suporterii trebuie să se prezinte la una dintre clinicile Vitaplus Medical cu următoarele documente: – Certificatul de naștere/Carte de identitate, – Abonamentul pentru sezonul competițional 2021-2022/Biletul la meciul cu FC Argeș. Programul pentru testare: Sâmbătă, 17.07.2021: 08:00 – 13:00 (orice clinică Vitaplus), Sâmbătă, 17.07.2021: 08:00 – 16:00 (exclusiv la Clinica Vitaplus Craiova – str. Anul 1848, nr. 100, Craiova)”, este anunţul clubului din Bănie.

 

Publicat: 16 07. 2021, 22:44