FRF a pus în vânzare biletele pentru Supercupa României, CFR Cluj – Sepsi, primul meci din România care va beneficia de sistemul VAR.
Campioana României, CFR Cluj, și câștigătoarea Cupei, Sepsi, se întâlnesc sâmbătă, 9 iulie, la Arad, în lupta pentru primul trofeu din sezonul 2022-2023. Federația Română de Fotbal a anunțat că a pus în vânzare tichetele de acces la meciul de pe stadionul „Francisc Neuman”.
Cel mai ieftin bilet, la peluze, costă 25 de lei, iar copiii cu vârsta sub 14 ani pot intra gratis la primul meci din România care va beneficia de arbitraj video.
CFR Cluj și Sepsi își dispută Supercupa României pe 9 iulie, la Arad. Acesta este primul meci din România care va beneficia de sistemul de arbitraj video, urmând ca VAR să fie prezent și la jocurile din Liga 1 începând cu sezonul următor.
„Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 20:30, pe Arena Francisc Neuman din Arad se dă startul noului sezon competițional prin duelul dintre campioana Ligii 1 și câștigătoarea Cupei României.
Biletele la Supercupa României, CFR Cluj – Sepsi, sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Prețurile sunt de 25 RON (peluze), respectiv 50 RON (tribune).
Acces gratuit pentru copiii sub 14 ani.
Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate acestora bilete cu valoare zero.
Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil, în format digital sau printat, și a actului de identitate”, se arată în comunicatul remis de Federația Română de Fotbal.
CFR Cluj a câștigat titlul în Liga 1 după o luptă cu FCSB până în penultima etapă a play-off-ului, iar Sepsi a cucerit Cupa României, primul trofeu din istoria clubului, după ce s-a impus în ultimul act al competiției cu 2-1 în fața lui FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER