Cât de gravă e accidentarea lui Florinel Coman: „A simțit o înțepătură. Din păcate…” Meciul important pe care-l ratează

Atacantul echipei FCSB, Florinel Coman, a suferit o contractură musculară în meciul cu Sepsi, din campionat, și are șanse mici să evolueze pentru naționala de tineret a României în partida cu Elveția, programată joi, în deplasare, a dezvăluit, luni, selecționerul Daniel Isăilă.

Pe lângă Coman, Isăilă nu îl va avea la dispoziție nici pe Dragoș Nedelcu, care s-a accidentat în derby-ul FCSB – Dinamo. „Din păcate, Nedelcu nu va face parte din lot pentru că este accidentat. Cu Florinel Coman am discutat de dimineață, încă nu am făcut un control amănunțit, dar din primele semnale, va fi greu să contăm pe el. Se pare că are o contractură, a simțit o înțepătură în timpul jocului. Sunt doi jucători importanți, care ne-au ajutat foarte mult în aceste preliminarii, dar nu trebuie să ne plângem”, a declarat Isăilă.

Selecționata de tineret a României va întâlni, joi, de la 20:00, la Lugano, echipa similară a Elveției, în preliminariile Campionatului European din 2019. După trei meciuri disputate în Grupa 8 de calificare la Euro 2019, echipa pregătită de Isăilă se află pe prima poziție, cu șapte puncte. România s-a impus în deplasările din Liechtenstein (2-0) și Bosnia – Herțegovina (3-1) și a remizat la Ovidiu, cu Elveția (1-1).

„Ne așteptăm la un meci extrem de greu, i-am întâlnit luna trecută și știm forța Elveției. Suntem pregătiți din toate punctele de vedere, suntem într-un moment bun, avem un moral bun, am obținut șapte puncte în cele trei meciuri. Se putea și mai bine, dar puteam să și pierdem la Ovidiu cu Elveția. Una peste alta, suntem mulțumiți de parcursul pe care îl avem până acum, dar este istorie. Greul pentru noi abia acum începe.

Sunt o echipă extrem de bine organizată, foarte puternică au o posesie foarte bună, o tranziție pozitivă foarte bună, au probleme pe tranziția negativă, au problemele lor, dar nu aș vrea să le public, pentru că și-ar lua măsuri de siguranță.

Creștem de la meci la meci, este important pentru noi. Sunt foarte mulți jucători tineri, chiar dacă este un pic pleonasm, pentru că sunt sub 21, dar ați văzut că avem în componență jucători de 18 și 19 ani marea majoritate și asta ne dă încredere pentru că joacă la echipele de club și se vede în evoluțiile lor”, a adăugat tehnicianul în vârstă de 45 de ani.

Isăilă spune că își dorește să dea cât mai mulți jucători la prima reprezentativă, chiar dacă obiectivele echipei de tineret ar putea fi puse în pericol: „Nu îmi este teamă deloc, din contră. Eu asta îmi doresc pentru fiecare dintre băieți. Acesta a fost și primul mesaj transmis, că îmi doresc să îi antrenez cât mai puțin. Cât mai mulți să facă pasul către prima reprezentativă, dar e important să se impună și să joace, nu să stea în tribună”.

Publicat: 02 10. 2017, 18:06
Actualizat: 02 10. 2017, 18:07