Nicolae Dică l-a exclus din lotul FCSB-ului pe Denis Alibec, după ieșirile pe care le-a avut atacantul la meciul cu FC Voluntari, însă nu și-a ales momentul potrivit s-o facă. Urmează un program cu meciuri grele pentru vicecampioană, iar situația din clasament nu e tocmai roz, având în vedere pasul greșit făcut în Ilfov.
Decizia luată de Dică în privința lui Alibec se poate dovedi, în scurt timp, una pripită. În doar 10 zile, FCSB va juca nu mai puțin de patru meciuri, având la dispoziție un singur atacant: Harlem Gnohere. În plus, trei din cele 4 meciuri sunt deplasări pentru echipa patronată de Gigi Becali.
Mai mult, Alibec nu va singurul absent la lui Dică. Florinel Coman are probleme medicale, iar Cătălin Golofca este, la rândul său, exclus din lot. Dennis Man și Dragoș Nedelcu au fost recuperați în urmă cu puțin timp, după ce și ei au avut nevoie de perioade de pauză, datorate de accidentări.
Pentru FCSB urmează meciul cu Hapoel Beer Sheva, din Europa League, apoi un meci cu ACS Poli Timișoara, în Liga 1, urmat de întâlnirea cu Sănătatea Cluj din Cupa României. În final, „roș-albaștrii” vor întâlni CS U Craiova, aflată într-o formă bună, pe noul stadion din Bănie.
Programul FCSB pentru următoarea perioadă:
19.10 Hapoel Beer Sheva (Europa League, D) 22.10 ACS Poli Timișoara (Liga 1, A) 25.10 Sănătatea Cluj (Cupa României, D) 29.10 CS U Craiova – FCSB (Liga 1, D)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER