Gigi Becali, deunăzi, în cotidianul Gândul: „Nu mai am avere, domnule. Gata! S-a dus. Zero! Degeaba ai marfă, dacă nu o vinzi“. Ieri, același Becali revine, lăsând senzația că e vorba de o strategie: „Mitică Dragomir mi-a spus că, afirmând că sunt sărac, scap de 70% din dușmani“.
Cât de sărac este totuși Gigi Becali? Situația ne-a fost clarificată de un expert imobiliar, care a explicat de ce putem crede că patronul Stelei poate fi considerat un om fără bani: „În zona Pipera – Voluntari, unde deține sute de hectare de teren, prețurile au scăzut la o treime față de perioada dinaintea crizei. Mai grav e că nu mai există cerere“, ne-a spus Atila Peli, expert al companiei de consultanță și brokeraj imobiliar Colliers. Astfel, deși pare puțin credibil, Gigi Becali chiar nu mai are bani! Deține în continuare mari suprafețe de teren, pe care însă nu reușește să le vândă. Tot conform lui Atila Peli, nici ideea de a construi pe ele și de a vinde apoi locuințe, lansată tot în aceste zile de Gigi Becali, nu e viabilă, pentru că nici construcții finite nu va reuși să vândă! Termopan la saivan
Dacă tot este în declin cu afacerile, Gigi Becali a revenit în ultima perioadă la o veche pasiune: crescutul oilor. După cum a declarat recent de mai multe ori, patronul Stelei petrece foarte mult timp alături de cornutele mult iubite, în saivanul amenajat chiar în curtea casei sale. Fotoreporterii ProSport au imortalizat ieri adăpostul ovinelor lui Becali (foto), iar imaginile au remarcat un fapt interesant: condițiile de „cazare“ sunt de cinci stele. Saivanul are chiar și geamuri termopan!
"Dacă se uită cineva la conturile mele acum, o să găsească zero lei, zero dolari și zero euro. Nu mai am niciun fel de bani!" – Gigi Becali, patron Steaua
"Adevărata problemă e însă aceea că nu mai există cerere pentru terenuri. Practic, cine le deține nu are nimic, pentru că nu le mai poate vinde" – Atila Peli, expert al companiei de consultanță și brokeraj imobiliar Colliers
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER