Cât ghinion pentru Cosmin Matei. S-a rupt în timp ce încerca o foarfecă împotriva brazilienilor de la Atletico Paranaense: „A căzut rău de tot”
„Câinii” au jucat în această seară, la Marbella, ultimul amical din stagiul de pregătire din Spania. Dinamo a fost învinsă de Atletico Paranaense, scor 3-2 (pentru trupa lui Teja au marcat Ionuț Șerban și Marius Niculae), însă ghinioanele nu s-au oprit aici. Cosmin Matei pare să se fi accidentat destul de serios, după o fază în care a încercat o execuție acrobatică.
„Sunt în mașină acum, salvarea e în spate. Mergem la o clinică privată să efectuăm un RMN pentru Cosmin. A încercat o foarfecă și a căzut rău de tot pe umăr. Să sperăm că nu e ceva foarte grav„, a explicat Ionel Dănciulescu, la DigiSport.
În ceea ce privește partida propriu-zisă, managerul sportiv al echipei din Ștefan cel Mare a opiniat: „A fost un test util pentru noi, am revenit de două ori pe tabela de marcaj. Șerban a marcat superb, s-au întâmplat lucruri bune. Portarul nou venit s-a achitat bine de sarcini, suntem mulțumiți de el„.
Dinamo a fost în această pauză competițională una dintre cele mai active echipe pe piața transferurilor, venirea lui Daniel Stanciu făcându-se simțită imediat. În acest moment, Teja are lotul aproape complet, doar în zona centrală simțindu-se anumite probleme. Care ar putea fi rezolvate dacă Marc (Ceahlăul) își va rezolva problemele cu pietrenii.
„Probabil va mai veni un jucător. Pe Machado l-am rezolvat, e al nostru. Mihai Teja știe cel mai bine ce are de făcut. Mie îmi place foarte mult cum lucrează el. Sper și cred că Dinamo va arăta foarte bine la începutul returului„, a mai spus „Corbul”.